Jurnalul unui interist. Final de sezon. Tifosi… contenti?

Jurnalul unui interist din Romania
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Nu. Nu doar mulțumiți, super mulțumiți.

S-a terminat și sezonul competițional, a trecut și ziua copilului, a trecut și ziua Italiei și eu tot n-am apucat să-mi așez gândurile pe „hârtie”. A durat ceva „mahmureala” cauzată de „beția” câștigării dublei.

Asta pentru că nimeni nu se aștepta la un asemenea deznodământ al sezonului. Mai ales după două înfrângeri în primele 3 etape din campionat. Sigur, unii suporteri au fost mai pesimiști și nu-l vedeau pe Chivu „prinzând paltonul”.

Cunosc persoane care așteptau cucerirea titlului, dar personal cred că era mai mult un „teribilism”, o revoltă personală ca reacție a neîncrederii generale (din lumea fotbalului) acordată unui antrenor cu doar 13 meciuri la seniori.

Majoritatea fanilor, din care fac și eu parte, în condițiile date, cred că s-ar fi mulțumit și cu o luptă pentru titlu chiar și fără a-l câștiga. Important era să menținem ritmul anilor trecuți, să nu scadă nivelul competițional.


Ne-a depășit așteptările

Modul în care Chivu a reușit să gestioneze lotul și situația în care l-a găsit a surprins pe toată lumea. Nu cred că se aștepta cineva la o dublă la final de sezon. Nici măcar conducerea, oricât ar fi zis Marotta că are încredere totală în antrenor.

Am scris deja data trecută de meritele lui Chivu. Mi-a scăpat însă episodul acesta:

Cred că aici a reușit Chivu să câștige vestiarul definitiv. Una e ce se vorbește în vestiar, alta e însă să îți aperi jucătorii în public. Chiar împotriva propriilor suporteri.

Reacții la predicții

Partea cea mai interesantă a oricărui start de sezon o reprezintă predicțiile. Oricât ai analiza datele inițiale, n-ai cum să prevezi viitorul. Mai toți greșesc predicțiile. Nu puteam să scap eu.

Cel mai aproape am fost în Champions: așa cum am pronosticat, n-am terminat în primele 8 și nu ne-am calificat în optimi. În rest, total pe lângă. Bine, asta și din cauză că unii și-au pus singuri bețe în roate.

Mă bucur că am fost contrazis (în bine, nu în rău) și ai mei au terminat pe 1.

Pe 2 a terminat Napoli, cea care trebuia să fie principala favorită. Sigur, au avut accidentări multe, dar au avut și o campanie de transferuri abundentă. Și nu e ca și când alții n-ar fi avut jucători lipsă cu lunile. Deci partea cu accidentările se anulează reciproc. Ce a făcut diferența a fost banca tehnică. Cred că atât timp cât te plângi că îți lipsesc 2-3 jucători importanți, riști să pierzi încrederea celor care ar trebui să-i înlocuiască.

Podiumul a fost completat de Roma, una dintre surprizele plăcute ale campionatului. Venirea lui Malen în iarnă a contribuit semnificativ la obținerea unui loc de Champions, altfel probabil ar fi terminat pe loc de Europa League, așa cum pronosticasem inițial, sau poate chiar mai jos.

Pe locul 4, și ultimul care duce în Champions, s-a cocoțat surpriza cea mai mare: Como. Chiar dacă proiectul este unul calculat și gestionat cum trebuie, cred că și ei au fost surprinși de poziția pe care au terminat. Îi vedeam în zona Conference. Au sărit un pas, sau doi. Să vedem dacă sunt pregătiți să stea la masa „băieților mari”.

„Derby dell`Amore” în Europa… League?

În Europa League se duc, de mână, ca două prietene ce sunt, rivalele noastre istorice. Milan este una dintre dezamăgirile campionatului. Deși a avut toate atuurile lui Napoli de sezonul trecut, nu doar că n-au câștigat titlul dar vor juca în B-ul competițiilor europene. Sper că odată cu acest rezultat mitul antrenorului Allegri va lua sfârșit. Mi se pare cel mai supraevaluat antrenor din Italia.

„Zebrele” pe 6, altă clasare care ne-a luat prin surprindere. Aici cred că jucătorii au fost supraevaluați. De ani buni campaniile de transferuri ale torinezilor arată bine pe hârtie și deplorabil pe teren.

N-o să mint, mă bucur tare pentru amândouă. Sunt convins că și fanii lor ar face același lucru în situația inversă.

Scurtă notă de final

N-a început încă, oficial, perioada de transferuri, dar Inter l-a reachiționat pe fiul legendei Dejan Stankovic: Aleksandar. Eu atât am să zic: nu vă atingeți de Baby Drago!

Un coleg de Inter Club a pus un subiect ipotetic în discuție: dacă am accepta să renunțăm la Ale pentru Nico Paz. Deși inițial am zis da, încep să devin din ce în ce mai convins că mai bine îl ținem pe Baby Drago. Sigur, Paz e un wonderkid și orice echipă cred că și l-ar dori, dar nici Ale nu e nimeni pe drum.

E născut interist, a fost crescut în academia clubului, a fost căpitan la Primavera și, cel mai important, a fost antrenat acolo chiar de Chivu. Avem nevoie de interiști în echipă, mai ales de cei de valoare.

#BabyDragoNonSiTocca #amala

Interinho

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol