Ansamblul ”Maria Tănase” a fost premiat la Festivalul ”Constantin Arvinte” din Iași. Artiștii au oferit un spectacol de excepție, plin de autenticitate.
”Folclorul românesc continuă să unească oameni, tradiții și suflete prin artă autentică!”, au transmis reprezentanții Centrului de Cultură Dolj, care au lăudat prestația artiștilor și au mulțumit organizatorilor pentru primirea călduroasă.

Ansamblul ”Maria Tănase”, premiat la Festivalul din Iași
Secția Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” a Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, sub egida Consiliului Județean Dolj, a participat la cea de-a VII-a ediție, mai 2026, a Festivalului Național de Folclor „Constantin Arvinte”. Evenimentul a fost organizat de Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași.

O distribuție de excepție pentru tradițiile din Dolj
Dansatorii Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, coordonați de maestrul coregraf Ionel Garoafă, au adus pe scenă spiritul viu al tradițiilor românești. Aceștia au evoluat alături de artiștii Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Lavinia Bârsoghe și Cristian Bănățeanu.
Acompaniamentul a fost asigurat de orchestra dirijată de Ionuț Munteanu din cadrul Secției Folclor „Maria Tănase” a Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”.
Potrivit reprezentanților Centrului de Cultură Dolj, artiștii au oferit publicului un spectacol deosebit, intens apreciat pentru autenticitatea și expresivitatea sa.
„În cadrul unui adevărat maraton al emoției, ritmului și pasiunii pentru dance, artiștii noștri au reprezentat cu bucurie județul Dolj la festivalul desfășurat la Iași, oferinf publicului momente pline de grație, energie și expresivitate”, se arată în comunicatul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj.




Mulțumiri oficiale aduse organizatorilor festivalului
Reprezentanții instituției din Dolj au transmis mulțumiri publice organizatorilor pentru desfășurarea ireproșabilă a evenimentului și au adresat un mesaj special managerului ansamblului gazdă.
„Felicităm organizatorii pentru această ediție de excepție a festivalului și îi mulțumim domnului Petre Sușu, manager al Ansamblului Artistic Profesionist «Constantin Arvinte», pentru invitație și pentru primirea călduroasă!”, se mai precizează în comunicat.








