Leonardo da Vinci: „Iubirea şi ura sunt cele mai puternice condiţii emoţionale resimţite de fiinţa omenească… iar ura este mai puternică decât iubirea deoarece ea ruinează şi distruge iubirea.”
Publius Terentius Afer: ”Lingușirea atrage prieteni, adevărul aduce ura”.
Într-o vreme a Istoriei ”Mântuitorul a spălat picioarele alor săi ucenici, apoi s-au întâmplat Cina cea de Taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani, dar şi vinderea Domnului de către Iuda. Moarte şi Înviere. Până şi postmodernii, ateii, adică noi, că perindatul la biserică purtând răutatea în suflet nu se pune, ştiu de toate acestea, se pregătesc de zilele libere şi le trăiesc. E o mare întâlnire a omului cu sine. Intră cu toţii, şi Credincioşii, şi Ceilalţi, în logica firească a pregătirii unor zile de ”stat pe gânduri”. Ce mă aşteaptă? Ce fac eu cu mine? Încerc să înţeleg, şi nu înjur, nu denigrez, nu mă tot laud, gândesc corect. Căci trăim, ar trebui să trăim o nouă aventură spirituală, o nouă experienţă a minţii noastre, o căutare a propriei noastre identităţi dar, tot noi suntem cei care ne lepădăm, fără să ştim de ce, de noi şi de căutarea de sine. Caută-te pe tine, caută-l pe Celălalt. Şi, găsindu-l, te găseşti. Ca om, pentu tine, şi pentru prieteni, şi pentru alţii.
Despre prieteni, DEX zice: prieten,-ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. Dar ”AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.). Adică, prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul. Ori, bolnavi de personalitatea proprie (pleonasm!), facem, unii din noi, o eroare nedemnă de ”om” crezând clar că ADEVĂRUL e doar adevărul nostru (care e, de fapt, o crasă şi mare minciună, în care ajungi să crezi şi să nu mai ţii cont de atât de gravele consecinţe ale ei, dacă o plasezi în spaţiul public), mai ales dacă nu eşti în plenitudinea capacităţilor psihice sau, vorba puştanilor de azi, ”dar ce ai domne, esti stresat (boala de sfârşit şi început de mileniu)? Astfel putem ajunge să vorbim, în loc de prieteni, sau colegi, sau vecini, despre câţiva neprieteni, chiar despre nebuni, mai ales că nu poţi pricepe de ce-o fac şi ce rost are.
Dar ce e nebunul şi ce e nebunia? DEX zice: Nebunie sau alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, a fost şi este considerată, la om, comportarea neobișnuită ce nu se mai încadrează în normele ,,normale” de manifestare în societate. Termenul definea în trecut o aberație, o deviere de la comportarea unui om normal (latinul delirare). Curios e că, din respect pentru noţiunea de ”om”, dictionarele nu vorbesc despre ”nebun” ci, doar, despre nebunie. Nu-mi permit să continui, mai ales că nici ei, bolnavii, altfel, la primă vedere, sănătoşi tun, nu vor să fie aşa. Dar aş aminti de ceva metode medicale aplicate acestora, în trecut, metode care nu au fost mai fără durere decât acțiunile punitive ale educatorilor lor spre normalitate: flebotomie pe organele genitale cu lipitori, ambutisare, chirurgia urechii (de unde şi expresia ”e-ntr-o ureche”- e nebun adică, urechea fiind un organ al echilibrului) ”șocul electric…
Dacă nebunii nu sunt băgaţi în seamă, adică trimişi la doctor sau la biserică, şi ”sunt băgaţi în samă” şi lăsaţi să se zbenguiască prin, la fel de dezechilibrata noastră societate, devin, că sunt cameleonici, javre ori lichele, despre care tot dicţionarele zic: javră, javre, s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă;.2. Epitet pentru un om lipsit de caracter. 3. fig. om flecar, fiinţă tărîtoare. lichea, derbedeu, lepădătură, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură, cioflingar, pujlău, (reg.) orbete, oșiștic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, loază, (arg.) sichimea. Uneori, cum zic eu, scârbit dar şi mâhnit si revoltat de ipochimeni, tratamentul corect spre vindecarea lor imediată e ,,un şut în cur”. Altfel, ăştia ne mănâncă viaţa, după principiul ”să moară capra vecinului”, că atât îi duce mintea lor puţină.
Vă zic astea ca o curăţire a mea şi o rugă a mea să n-ajung aşa, mai ales că, în cursul vieţii mele, atâta şi aşa cum a fost, am avut parte (şi mai am), din plin, parte de oameni ”demni” de aceste nume prea comune, ţignit, javră, lichea, alipite, ca un dat, tot de la Domnul Dumnezeu, de scurta şi vremelnica lor existenţă. Iar societatea, care trăieşte odată cu noi, geme de astfel de specimene, căci am intrat în era de cultură a proştilor- ”omul nou” creat de comunism, şi de prostie a culţilor- urmaşii lor moderni. Ca să ies din această dilemă îmi zic că ”masele e proaste” dar renunţ, că ştiu că nu, nu sunt proaste.
Atunci, îmi zic, poate votează în necunostiinţă de cauză dar cade şi asta fiindcă m-am convins că poporul/populatia ştie tot ce se-ntîmplă ori urmează şă se întâmple (vezi zicalele: nu ştie bărbatul ce ştie tot satul, a intrat în gura lumii, s-a făcut de rîsul lumii, rîde lumea de el, nu mai e în rîndul lumii, vorbeşte lumea, şi altele cîte…). Nu-mi rămîne decît varianta că ”masele e de acord” sperînd că ăsta, ”hoţul”, e votat şi făcut ,,mare şi tare tartor”, adică primar, ori parlamentar, ori şef/şefuţ pe nu ştiu unde, în ideea că mîine sau poimîine le va arunca o ciosvîrtă acolo, pe masa lor goală. Partea proastă e că şi ,,masele de culţi” se prind în această ecuaţie a aşteptatei ”ciosvîrte” asvîrlite la spartul tîrgului, adică după ce ajung ăştia pe prea scumpele şi bănoasele scaune. Ba, mai mult, ăştia ”culţii”, se dau în stambă,se omoară să găsească şi să propună, ,,din partea opiniei publice” soluţii de spălare a onoarei ”oţilor”, de scăpare de cătuşe şi dintre cele patru ziduri şi, mai ales, de a rămîne cu ”prada” întreagă, născocind ori modificînd legi întregi ori articole şi paragrafe. Partea şi mai proastă e că printre ăstia, ”culţii”, găsim şi destui cu funcţii mai mari sau mai mici în toate instituţiie statului de pe toate meleagurile scumpei noaste patrii, atîta cît încă mai există, ba chiar în presa noastră scrisă şi văzută. Dacă prostescul mod de a gîndi e mai uşor de înţeles la ”mase”, gîndirea malefică pînă la prostire a ”culţilor” mi se pare de-a dreptul criminală, adică penală.
Dacă ne luăm după DEX, coabitare înseamnă 1. a trăi, a viețui împreună, 2. (Despre specii diferite-politicienii sunt o specie) A popula același habitat. Nu stiu multe nații pe lume în care să se unească partide cu doctrine atât de opuse, stânga și dreapta, chiar și extremele, cu un singur scop, să dea jos altă putere, chiar și un președinte, și să se pună ei în loc, cu ajutorul poporului neștiutor de doctrine. E o mare mișelie politică să unești socialismul cu liberalismul, adică stânga cu dreapta, ca să iei puterea și să faci ce vrei tu cu ea, uitând de poporul care te-a pus acolo, sus, și de programe/promisiuni. Conceptele de stânga și dreapta își au originea în modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majoră în cadrul Adunării Constiuante a Franței, în anul 1789. În ideea simplificării procedurii de numărare a voturilor, adepții conservării prerogativelor regelui s-au așezat în dreapta Președintelui Adunării, în timp ce adversarii lor s-au așezat în stânga. De la început stânga a fost asociată ideii de transformare, modernizare, valorile ei fiind reforma, dreptatea socială, egalitatea, libertatea. Social-democrația mai adaugă socialismului dorința de a se găsi modalități de a fi conciliate libertatea și egalitatea, astfel încât să aibă loc o distribuire echitabilă a avuției naționale către toți cetățenii.
Ideile dreptei sunt de morală, de credință, de familie, iar liberalismul este de dreapta, centrat pe individ, pe libertatea individuală, inițiative private, limitarea puterii statului, rolul mecanismele de piață.
Ideile conservatorismului sunt acelea că omul este fundamental o ființă religioasă și religia este fundamentul societății civile, societatea este produsul natural,organic al evoluției istorice treptate; instituțiile existente întruchipează înțelepciunea generațiilor trecute, comunitatea este mai presus de individ, drepturile oamenilor derivă din îndatoririle lor, răul este în om, nu în instituții. Prin simpla comparatie, ce avem? Oricat am căuta în programele PDSD, PSD, PNL, PMP, PC, sau adunate, în USL, nu știu dacă găsim ceva din aceste principii, pe care poporul nu le știe, că are altă treabă, să existe, dar votează, în necunoștință de cauză, minciuni și brambureală. Așa că, hai să ne crucim un pic în preajma Învierii și să încercăm să vedem oarece legături doctrinare la cei trei mari ai politicii noastre de azi. Unde vezi la PSD dreptate socială, egalitate, libertate? Poate în salariile și pensile nesimțite care se dau alor lor și de care s-a uitat, sau în jumătatea de țară care moare de foame în timp ce numiții la Agenții și în alte părți, iluștri necunoscuți de pe liste. Unde vezi la PNL ordine și morală, indivizi care să-și permită inițiative, altele decât hoții la drumu mare sau dictate ale liderului maxim? Nu mai vorbim de familie, că vedem clar că ei n-au mamă, n-au tată, doar un lider, prea puțin charismatic, zic eu, ce se vrea și mai sus.Despre PC, numai de bine. El, PC-ul, e Dan Voiculescu, ăla micu nu se pune până nu înapoiază împrumutul de putere. Încolo, ce comunitate mai presus de individ, ce instituții care întruchipează înțelepciunea generațiilor (poate a generatiilor securistice), ce religie ca fundament al societății? Conservatorii, și nu numai, n-au nimic sfânt când fug de justiție de le sfârâie călcâile. Au dreptate atunci când vorbesc de răul din natura umană, vezi mulțime de lideri, și nu din instituțiile ce vor să-i lege și pe care le vor cu botul pe labe.
Vasile Ghica: Prostia ar putea contribui la progresul societății numai dacă devine impozabilă.
Mihail Sadoveanu: Daca prostia ar produce suferinta, sunt oameni care ar trebui să umble pe uliță urlând de durere.
