Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, afirmă clar că social-democraţii nu sunt parte a demersului civic lansat recent în municipiu pentru organizarea unui referendum de demitere a actualului primar. Deşi înţelege nemulţumirea cetăţenilor faţă de lipsa proiectelor şi pierderea fondurilor europene, Oprescu subliniază că acest instrument aparţine exclusiv cetăţenilor.
Liderul PSD a asigurat însă că partidul va monitoriza atent activitatea Primăriei Slatina.
„Este un demers civic al unor cetățeni din societatea civilă. Așa cum știți, un primar este ales în mod democratic prin voturi şi, tot la fel, cetățenii care l-au ales au acest instrument al referendumului, atunci când consideră că o administrație a eșuat în ceea ce privește realizările în comparație cu promisiunile făcute în campania electorală. Partidul Social-Democrat rămâne principalul opozant al actualei administrații slătinene”, a declarat Marius Oprescu.
Libertate de vot pentru membrii de partid
Marius Oprescu a precizat că, deşi instituţional PSD nu iniţiază acest demers, membrii şi simpatizanţii formaţiunii din Slatina au libertate deplină de acţiune.
„Cetățenii din Slatina, inclusiv membrii Partidului Social-Democrat, sunt liberi să voteze și să participe la acest demers, cum le dictează conștiința având în vedere realizările și eșecurile actuale a administrației”, a conchis preşedintele CJ Olt.
Grupul de inițiativă cetățenesc: Cele cinci motive ale demiterii
O întorsătură spectaculoasă pe scena politică pune în pericol mandatul lui Mario De Mezzo. Alen Nuțu, președintele Filialei Olt a Partidului Patrioților, a anunțat constituirea grupului de inițiativă pentru strângerea semnăturilor necesare referendumului.
Acuzațiile vizează nerespectarea promisiunilor, cum ar fi apa gratuită, dar și conduita etică a primarului.
„Am să dau citire celor cinci puncte atinse de către noi, grupul de inițiativă cetățenesc, în cererea de organizare a referendumului local pentru încetarea mandatului de primar al municipiului Slatina al domnului De Mezzo Mario Lucian. Pentru aceste cinci motive vom înainta referendumul către Instituția Prefectului”, a precizat Alen Nuțu.
Tensiuni și dosare penale la vârful administrației
Presiunea asupra edilului crește și din cauza problemelor juridice. Mario De Mezzo are calitatea de suspect într-un dosar penal, iar recent a fost acuzat de agresiune chiar în sediul instituției.
Secretarul general al primăriei, Ion Mihai Idita, a confirmat incidentul violent în fața aleșilor locali:
„Da”, a răspuns Idita în plenul Consiliului Local, întrebat fiind dacă a fost agresat fizic de către primar.
Conform legii, pentru declanşarea scrutinului este necesară strângerea semnăturilor de la cel puțin 25% dintre cetățenii cu drept de vot ai Slatinei.








