Primăria Craiova e gata să le asigure locuințe medicilor care vor lucra la Spitalul Regional

Anghel Catalin
Spitalul Regional Craiova: Progres uriaș pe șantier
Spitalul Regional Craiova: Progres uriaș pe șantier

Olguța Vasilescu a anunțat, joi, faptul că autoritățile locale din Craiova sunt pregătite să le ofere locuințe medicilor care vor veni din alte localități sau din alte țări pentru a lucra la Spitalul Regional de Urgență. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței „Construire Spital Regional de Urgență Craiova – Faza II. De la viziune la implementare”, organizată de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, în parteneriat cu Ministerul Sănătății.

Primăria Craiova e gata să le asigure locuințe medicilor care vor lucra la Spitalul Regional

Primăria Craiova e gata să le asigure locuințe medicilor care vor lucra la Spitalul Regional

Este foarte importantă și mâna de lucru. Vreau să vă spun că noi, municipalitatea, suntem pregătiți inclusiv să asigurăm locuințe pentru medici care vor veni din alte localități sau din alte țări să lucreze în acest spital regional pentru că ne dorim ca nu numai această investiție să fie cea mai importantă dintre instituțiile spitalicești și din România, dar ne dorim ca și mâna de lucru să fie cea pe care o așteptăm cu toții de prea mulți ani de zile în Oltenia’, a declarat primarul Craiovei.

După Palatul Parlamentului va fi a doua cea mai mare clădire din România. (…) Eu trec săptămânal spre București și înapoi spre Craiova. Trec și ziua, trec și noaptea. Se muncește non-stop acolo, lucrările nu doar că nu sunt întârziate, ci sunt în avans. Așteptam să se termine la data la care este stabilit prin contract, pentru că această investiție este foarte așteptată în Craiova, este foarte așteptată de medici care își doresc să lucreze niște condiții extraordinare de bune”, a spus Olguța Vasilescu, potrivit agerpres.ro.


O investiție de aproape 1,9 miliarde de lei

Spitalul Regional de Urgență Craiova reprezintă o investiție de aproape 1,9 miliarde de lei. Proiectul, implementat prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), promite:

Intervenții medicale rapide și sigure.
Echipe multidisciplinare.
Tehnologie medicală de ultimă oră.
Standarde europene de siguranță pentru pacienți.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol