Regele Charles al III-lea a glumit cu Donald Trump marți, în cadrul cinei de stat de la Casa Albă, afirmând că americanii ar vorbi franceza dacă britanicii nu ar fi colonizat și ei America de Nord. Suveranul britanic a făcut astfel referire la declarațiile președintele american din ianuarie, când le-a spus europenilor, la summitul de la Davos, că fără sprijinul american din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „ați vorbi germană și puțină japoneză”, scrie hotnews.ro
Charles al III-lea, ironii fine la Casa Albă
Într-un discurs ținut în sălile somptuoase ale Casei Albe, Regele Charles al III-lea, aflat în vizită de stat de luni, a evocat originile atât britanice, cât și franceze ale numeroaselor toponime din Statele Unite, datorate stabilirii, în trecut, a coloniștilor celor două foste puteri rivale.
„Ați declarat recent, domnule președinte, că fără Statele Unite, țările europene ar vorbi germana. Aș îndrăzni să spun că, fără noi, ați vorbi franceza”, a glumit suveranul, stârnind râsetele și aplauzele audienței.
Regele a glumit, de asemenea, pe tema „reamenajărilor” de la Casa Albă, mai ales costisitorul proiect de sală de bal susținut de miliardarul republican.
„Îmi pare rău să spun că noi, britanicii, am încercat, desigur, propriul nostru proiect de reamenajare imobiliară a Casei Albe în 1814”, a spus el, referire la faptul că, în acel an, soldații Regatului Unit au incendiat clădirea.
Relația specială și un cadou neașteptat: HMS Trump
Charles al III-lea și-a tachinat, de asemenea, aliații, afirmând că această cină este „o îmbunătățire considerabilă față de Boston Tea Party”, când, în 1773, coloniștii au aruncat în mare încărcăturile de ceai britanic supus unor taxe foarte mari.
Donald Trump, la rândul său, și-a luat în vizor adversarii politici interni cu propriile sale glume.
„Vreau să-l felicit pe Charles pentru discursul fantastic pe care l-a ținut astăzi în fața Congresului. A reușit să-i facă pe democrați să se ridice în picioare, lucru pe care eu nu am fost niciodată capabil să-l fac”, a declarat el.
Regele Charles al III-lea și Donald Trump au salutat amândoi „relația specială” care leagă Londra de Washington, în ciuda dezacordurilor privind războiul din Iran.
Regele i-a oferit interlocutorului său ca dar clopotul unei nave cu un nume potrivit, HMS Trump, un submarin britanic pus în serviciu în 1944:
„Fie ca acesta să fie o mărturie a istoriei comune a națiunilor noastre și a viitorului lor strălucit. Și dacă într-o zi veți avea nevoie să ne contactați, nu ezitați să ne sunați”.

Charles al III-lea- Discurs istoric în Congresul SUA: Securitate și Mediu
Adresându-se legislativului american, suveranul britanic a evocat perioada care a urmat atentatelor teroriste din Statele Unite din 9 septembrie 2001, când a fost declanșat Articolul 5 din Tratatul NATO.
„Am răspuns apelului împreună – așa cum au făcut-o popoarele noastre timp de mai bine de un secol, umăr la umăr, de-a lungul a două războaie mondiale, în Războiul Rece, Afganistan și momentele care au definit securitatea noastră comună”, a declarat Regele Charles.
Aceeași „hotărâre de neclintit”, a subliniat el, este necesară acum pentru a „asigura o pace cu adevărat dreaptă și durabilă” în Ucraina, precum și pentru a combate „topirea dezastruoasă a calotelor glaciare din Arctica”.
„Provocările pe care le avem în față sunt prea mari pentru ca o națiune să le ducă singură. Dar în acest mediu imprevizibil, alianța noastră nu se poate baza pe realizările trecute sau presupune că principiile fundamentale pur și simplu dăinuie”, a avertizat acesta.
Suveranul britanic a tras un semnal de alarmă cu privire la „colapsul sistemelor naturale critice”, reamintind că ignorarea acestora pune în pericol prosperitatea națională.
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla își încheie vizita de stat de patru zile, prima de la urcarea pe tron în 2022, marcând simbolic apropierea de aniversarea a 250 de ani de independență a SUA.









