Universitatea Craiova își continuă cursa către titlu. Alb-albaștrii s-au detașat în clasament!

Anghel Catalin
Universitatea Craiova își continuă cursa către titlu. Alb-albaștrii s-au detașat în clasament!
foto: Facebook/UCVOficial

Universitatea Craiova a învins FC Argeș, în etapa cu numărul 6 din play-off-ul Superligii României, scor 0-1. Cu această victorie, oltenii au profitat de eșecul celor de la U Cluj și au căpătat un avans de 3 puncte în clasament, față de ardelenii antrenați de Cristiano Bergodi. Samuel Teles a fost marcatorul golului care le-a adus craiovenilor un succes extrem de important în economia luptei pentru titlu.

Universitatea Craiova își continuă cursa către titlu. Alb-albaștrii s-au detașat în clasament!

Universitatea Craiova își continuă cursa către titlu

FC Argeș (3-4-3): Căbuz – M. Tudose, Garutti, Sadriu – Tofan, Rață, Sierra, Borța – Y. Pîrvu, Matos, Bettaieb. Rezerve: Straton, Crăciun, Briceag, Seto, Oancea, A. Manole, A. Dinu, Brobbey, Idowu, Blagaic, Rădescu, A. Marin. Antrenor: Bogdan Andone.

Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Romanchuk, A. Rus, Screciu – Mora, Cicâldău, Mekvabishvili, Bancu – D. Matei, Al Hamlawi, Teles. Rezerve: Joao Pedro, Glodean, Fl. Ștefan, Stevanovic, Badelj, Mogoș, Al. Crețu, Băsceanu, Baiaram, M. Rădulescu, Nsimba. Antrenor: Filipe Coelho.


Oltenii așteaptă meciul cu Dinamo

În următoarea etapă, Universitatea Craiova primește vizita celor de la Dinamo, echipă pe care alb-albaștrii au eliminat-o recent din Cupa României. Trupa din Bănie poate să își facă viața mai ușoară cu o victorie pe stadionul „Ion Oblemenco”, în fața bucureștenilor. Lupta pentru titlu rămâne deschisă, pentru că mai sunt încă în joc nu mai puțin de 12 puncte, în cele 4 etape rămase de disputat.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol