Disciplina militară și pasiunea pentru sportul de contact și-au dat întâlnire pe podiumul uneia dintre cele mai prestigioase competiții de grappling din țară. Sergentul major Eduard Udriște, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a demonstrat o formă fizică și mentală de excepție, reușind să obțină locul al II-lea la ADCC Nationals România, competiție de Brazilian Jiu Jitsu desfășurată pe 25 aprilie, la Azuga.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Olt, competiția Abu Dhabi Combat Club (ADCC) este recunoscută la nivel mondial pentru exigența regulamentului și pentru faptul că reunește elita luptătorilor de Jiu-Jitsu brazilian (BJJ) și grappling. Jandarmul oltean a impresionat asistența prin tehnica sa, reușind să ajungă în finală după o serie de confruntări dominate categoric.
Olt: Reacția sportivului după succesul de la Azuga
„A fost o competiție intensă, cu adversari puternici și meciuri care m-au dus la limită. Este cea mai importantă performanță pentru mine din acest an și un pas care îmi confirmă că sunt pe drumul corect”, a declarat sergent major Eduard Udriște.
Parcursul său a inclus trei victorii consecutive obținute prin submisie, toate finalizate înainte de limita timpului regulamentar, ceea ce subliniază agresivitatea constructivă și precizia tehnică a sportivului în momentele critice.
Disciplina din uniformă, transpusă pe salteaua de concurs
Performanța obținută în cadrul ADCC Nationals nu este întâmplătoare, ci reprezintă o extensie a valorilor pe care Eduard Udriște le aplică în activitatea sa zilnică la Jandarmeria Olt. Rigoarea, consecvența și capacitatea de a acționa corect sub presiune sunt elemente comune atât pe câmpul tactic, cât și în cadrul competițiilor No-Gi (fără kimono – n.red.).
Munca de echipă și sprijinul antrenorilor
Finala a fost un meci extrem de echilibrat, decis la limită în favoarea adversarului, însă rezultatul confirmă statutul jandarmului oltean în rândul celor mai buni practicanți de grappling din România.
„Dincolo de rezultat, rămâne munca și sprijinul oamenilor din jurul meu. Le mulțumesc antrenorului Robert Naicu pentru încredere și îndrumare, dar și preparatorului Marius Cătălin Grigore pentru sprijinul constant”, a declarat sergent major Eduard Udriște.








