RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Revenirea în Real- Între Asia și Occident sau între islamism și creștinism

Maces Mihai
RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Revenirea în Real
RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Revenirea în Real

Războiul al treilea (mondial) va fi religios sau…

Se duseră și Sfintele Sărbători ale Paștelui de anul acesta, parcă mai liniștite și mai discrete decât cele din alți ani, poate și din cauză că nu e PACE pe Planetă. Au ieșit în față Kiril- rusul, amestecând credința cu politica, și Trump -americanul, amestecând politica cu credința, ambii din interese proprii și de (ne)bunăcredință.

Acum ceva ani, fiică-mea, Alexandra, n-a avut altceva mai bun de făcut decât să-şi aleagă ca tema pentru lucrarea de Licenţă la Sociologie, ”Femeia în Islam”.

Bineînţeles că a trebuit s-o ajut! Aşa că, studiai Coranul şi multe alte ”islamisme”, făcându-mi o părere clară: islamiştii sunt ”religioşi/ credincioşi de ocazie”, cum şi la noi avem ”trecători pe la biserică de ocazie”. Numai că, la noi, ca dealtfel în tot occidentul, credincioşii întru Domnul, creştinii adică, sunt ”spectaculari”, cei de vârf, şi ”ocazionali”, masele, puţini, şi din ăia, şi din ăilalţi, făcând cult(ură) din expresia religioasă ca, scuze, condiţie umană, spre deosebire de asiatici, care sunt de-o perversitate diabolică în Islamism, în care Coranul, cartea de căpătâi a lor, care seamănă cu Biblia creştinilor, e ”tradus” în cheie fundamentalistă, adică ”totalitară”, ca-n socialismul/ comunismul utopic, care ajunsese să ”prostitueze” conştiinte, dar care nu indusese în cult, ura umană, atât de cinic încât n-ai cum ”să mai gândeşti cu capul tău”, vorba ”tovului”.

”Idiotizarea” e pe viaţă şi pe moarte, apogeul fiind sacrificiul propriu, ori colectiv, în numele echivalentului Islamic al lui Dumnezeu, Mohamed, răstălmăcind Coranul. Iar ”calul de bătaie” e ”femeia”, care, în Islam e ”fiinţa de sacrificiu” în numele unei ”religii de dânşii inventată/ ca cu a ei putere să vă ţină-n jug…” (M. Eminescu).

Înspăimântător este că, ”islamizarea” începe de la naştere, şi e singura ”educaţie” de care ”beneficiază” Lumea Islamică, de aşa pereversă creştere beneficiind generaţiile, încât nu mai poţi fi sigur dacă un copil/ adult/ bătrân nu se manifestă agresiv, în numele lui Alah, în orice clipă a existenţei comunitare, islamică, ori occidentală.

Umanitar, Islamismul e irecuperabil.  

  • Întrebarea de pe buzele întregului mapamond, dar, mai ales, ale americanilor, după retragerea din Afganistan este ”ce au căutat occidentalii acolo timp de două decenii?”, dacă tot nu au rezolvat nimic. Asemenea întrebări au mai fost puse, în mai toate țările prezente în teatrele din Orient și au generat adesea vii și firești dispute.

Mai puțin în România, țara slugilor perfecte, unde acum un deceniu și jumătate o armată de politicieni s-au repezit să înăbușe în forță întrebările legitime, care sunt puse azi de toată lumea. Un rar moment de demnitate și resonsabilitate națională a fost călcat în picioare de dragul licuriciului american, iar slugile de atunci au rămas și azi tot slugi.

Să amintim pe scurt, celebrul scandal al retragerii trupelor din Orient, din 2006.

La trei ani de la invadarea Irakului de către forțele aliate a zeci de state, inclusiv România, mai peste tot a început să prindă contur o întrebare legitimă: cât de necesară și de justificată mai e prezența de trupe străine în Irak și Afganistan, unde nimic nu se părea să se lege. În zeci de țări, sondajele de opinie relevau o nervozitate crescândă a cetățenilor.

”De ce am intervenit noi în țări îndepărtate și în care nu prea știm ce avem de făcut?” erau întrebări la ordinea zilei.

Guvernul irakian însuși vorbea tot mai des, după 2005, despre necesitatea retragerii trupelor străine, la fel și guvernele europene și nu numai, fără a mai vorbi de serioasele dispute din SUA.

  • De ce nu se duc refugiații afgani sau migranții musulmani în țările arabe, bogate, aflate în apropiere precum: Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuwait, Oman sau Turcia? Sau de ce nu sunt primiți în aceste țări?

Arabia Saudită are o populație de vreo 35 de milioane de locuitori și un teritoriu cât Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și Olanda la un loc, deci enorm, și stă și bine economic.

Țările acestea sunt toate musulmane, bașca și sunnite, la fel ca și Afganistan, deci integrarea ar fi foarte facilă, chiar naturală aș putea spune. De ce trebuie să traverseze mări și țări, mii și mii de kilometrii pentru a ajunge în Scandinavia de exemplu? Oare nu avem de a face cu un plan bine orchestrat de islamizare a Europei?

Ba da !. Și acum IRANUL, … și nu știm ce caută rușii pe-acolo, Gică contra contra americanilor, deși americanii le-au dat rușilor mână liberă în Ucraina/Europa … încurcate sunt căile politicii, Doamne!

Umanitar, Islamismul e irecuperabil, ziceam mai sus, atâta timp cât, chiar de la naştere, educaţia stă sub semnul urii, al morţii …

Care e scopul, nu ştim. Poate o dereglare genetică, ce mă duce cu gândul la ”OM”, despre care încă nu ştim dacă e un rezultat al ”Creaţionismului”, ”Evoluționismului” sau ”Extratereştrilor”. Sincer, trebuie să ne temem de această ”dereglare genetică” a unei părţi a populaţiei Planetei Pământ.

***                                                                                                                                                                                      

Petre Țuțea

     O credință mică te poate duce la Cer, dar o credință mare poate aduce Cerul la tine.

     Fără credință omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se îndreaptă către nicăieri.

Martin Luther King

     Credință înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara.

author avatar
Maces Mihai
Distribuie acest articol