CAO, schimbare pe filiera PNL-De Mezzo: Soția lui Vali Matei, noul director economic

Ionut Jifcu

Olga Matei, soția consilierului local PNL Valeriu Matei, a fost numită oficial, începând de ieri, în funcția de director economic în cadrul Companiei de Apă Olt (CAO). Această decizie vine într-un context politic tensionat, marcat de răsturnări de situație între primarul Mario De Mezzo și consilierul care, până nu demult, își căuta dreptatea în instanță împotriva propriului edil.


Schimbare la vârful CAO

Numirea Olgăi Matei la vârful departamentului financiar al CAO Olt nu este doar o schimbare de organigramă, ci și una cu un impact bugetar considerabil. Interimatul este asigurat prin contract încheiat pe o perioadă de 5 luni.

În ceea ce privește remunerația, miza este una ridicată. Potrivit unor surse, salariul este de aproximativ 12.000 lei net, la care se adaugă sporurile aferente și alte bonificații. Din punct de vedere profesional, Olga Matei este economist cu studii superioare și de 8 ani activează în mediul privat, unde ține evidența contabilă a unor agenți economici.

Totuși, trecerea de la contabilitatea unor firme private la gestiunea economică a colosului care administrează apa în județ reprezintă un salt uriaș. Potrivit unor surse, Valeriu Matei chiar s-a lăudat, într-un cerc restrâns, cu reușita de a-și angaja soția la CAO.


De la război în instanță la marea împăcare din Primărie

Această numire ridică numeroase semne de întrebare privind culisele politice din Primăria Slatina. Nu trebuie uitat că, în noiembrie 2024, Valeriu Matei îl acuza pe Mario De Mezzo de mârșevii și susținea că edilul a încercat să îl elimine din Consiliul Local.

„Pentru ieșirea mea din Consiliul Local, De Mezzo mi-a oferit funcții de director în cadrul Primăriei Municipiului Slatina, dar am refuzat aceste favoruri”, declara Valeriu Matei la acea vreme.

Invitația de Valentine’s Day: Revenirea în echipă

Situația s-a schimbat radical pe 14 februarie 2025, când, într-o scenă demnă de Ziua Îndrăgostiților, primarul l-a invitat public pe Matei să revină în echipa sa politică.

„Vă fac public invitația să reveniți în echipă și să combatem împreună împotriva corupției și împotriva jafurilor care se întâmplă în Slatina”, a declarat Mario De Mezzo în timpul ședinței.

Răspunsul consilierului a fost pe măsură, condiționând colaborarea de respectarea cuvântului dat cetățenilor.

„Cu mare drag voi veni lângă dumneavoastră cu o singură condiție: vreau transparență și realizarea promisiunilor”, a menționat Valeriu Matei.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol