O nouă creșă modernă inaugurată în Caracal

Ionut Jifcu

Noua creşă din Caracal, construită pe strada Mihai Viteazul nr. 73A, a fost inaugurată marţi. Investiția a fost realizată cu finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

La eveniment a participat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, prefectul Emil Albotă, viceprimarul din Caracal, Lari Pătran, directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, şi deputatul Bogdan Mihuţi.


Programul guvernamental „Sfânta Ana” și impactul demografic

Ministrul Cseke Attila a explicat că această inițiativă, începută în 2021, vizează combaterea declinului demografic prin unități moderne, eficiente energetic și dotate la standarde europene.

„Planul guvernamental de construire creşe «Sfânta Ana» s-a născut din nevoia de a ajuta familiile tinere, de a ajuta tinerii, de a da un impuls pe ceea ce avem poate cel mai important lucru de gestionat şi anume provocarea demografică a României. Acest program investiţional al statului român a pornit în 2021, dintr-o idee şi din nişte date statistice care ne arătau că eram pe ultimul loc la numărul de locuri disponibile pe vârsta antepreşcolară în statele membra lui Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Oficialul a subliniat standardele ridicate ale noii unități din Caracal: „În Caracal s-a finalizat construirea unei creşe de minim 70 de copilaşi. Şi se predă autorităţii locale ca şi beneficiar cu toate dotările şi echipamentele necesare, la standarde de cel mai înalt nivel, spaţii generoase, multă lumină naturală, o creştere eficientizată energetică astfel încât consumul să fie cât mai redus şi costurile să fie căt mai reduse.”


Statul asigură salariile și cheltuielile de funcționare

Un aspect esențial al proiectului este preluarea poverii financiare de la autoritățile locale către bugetul central.

„Din 2022, Guvernul a decis preluarea sarcinii, cheltuielilor de funcţionare a creşelor, de la autorităţile locale la Guvern şi se plătesc prin bugetul Ministerului Educaţiei. Deci tot ceea ce va funcţiona aici în această creşă, cheltuielile de funcţionare, salariile, cheltuielile bunuri şi servicii, vor fi suportate din bugetul Ministerului Educaţiei”, a punctat Cseke Attila.

Referitor la resursa umană, ministrul a precizat: „O să vă informez că această creşă din Caracal are posturile aprobate în şedinţa de guvern din 5 martie şi 25 de posturi au fost alocate pentru funcţionarea acestei creşe.”

Obiectivele pe termen lung: Creșterea natalității

„Este un program complex şi eu cred că acest lucru ne va ajuta în ceea ce trebuie să fie în continuare şi anume aceea de a sprijini familia şi de a sprijinii familiile tinere, copilaşii şi să reuşim la un moment dat să oprim această scădere a natalităţii pe care o avem şi despre care trebuie să vorbim în mod sincer şi direct”, a mai adăugat oficialul.

Trei creșe noi în județul Olt

Programul „Sfânta Ana” nu se oprește la Caracal, județul Olt beneficiind de încă două unități similare în viitorul apropiat.

„Acum suntem în Caracal, vrem să finalizăm până la sfârşitul verii la Slatina o creşă cu minim 110 locuri, tot pe finanţare PNRR. Şi mai avem aprobat construirea unei creşe în oraşul Balş de minim 40 de locuri”, a informat ministrul Dezvoltării.

Reacția autorităților județene: „Se întâmplă lucruri bune”

Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, a apreciat colaborarea dintre administrația locală și cea centrală.

„Iată, se întâmplă şi lucruri bune în România. Şi astăzi suntem cu toţii aici, inaugurăm una dintre cele mai moderne şi mai frumoase creşe pe care eu cel puţin personal l-am văzut până acum. În primul rând, vorbim de Primăria municipiului Caracal care a identificat nevoile localităţii şi au accesat un astfel de program la nivel guvernamental de un minister condus de domnul ministru Attila, care are experienţă în a asculta comunităţile locale”, a declarat Marius Oprescu.

Prefectul Emil Albotă a completat, evidențiind valoarea adăugată pentru parcursul profesional al părinților: „Marea nevoie avem de astfel de edificii în România. De ce? Pentru că ele ajută tânăra generaţie să-şi poată urma parcursul profesional mai bine. Aşadar, vă mulţumim, domnule ministru, pentru interesul pe care-l arătaţi faţă de comunităţile locale.”

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol