Lucia Obeidat: Curaj și echilibru în chirurgie orală
În luna martie, Jurnalul Olteniei aduce în prim-plan povești despre forță, echilibru și inspirație. În seria editorială dedicată femeilor care transformă comunitatea prin exemplu personal, o descoperim astăzi pe Lucia Obeidat, medic specialist în chirurgie orală și implantologie. Cu o experiență de peste un deceniu, dr. Obeidat vorbește despre responsabilitate, sensibilitate și despre cum se construiește succesul în timp, cu răbdare și consecvență.
Într-un domeniu perceput ca fiind strict tehnic, ea aduce o dimensiune profund umană, în care pacientul nu este doar un caz medical, ci o persoană care are nevoie de încredere și echilibru.

Profesionalism și relație umană
Chirurgia orală presupune precizie, decizii asumate și o pregătire continuă. În practica sa, Lucia Obeidat tratează atât cazuri simple, cât și situații complexe de reconstrucție orală.
„Chirurgia este percepută ca un domeniu foarte tehnic și riguros și este, într-adevăr. Dar, dincolo de partea medicală, lucrez cu oameni care vin de multe ori cu teamă sau cu experiențe neplăcute în spate. Intuiția mă ajută să înțeleg ce nu se spune direct. Sensibilitatea mă ajută să nu tratez doar un caz, ci un om. Iar feminitatea aduce o formă de echilibru și calm în situații tensionate,” ne-a declarat dr. Lucia Obeidat.
Pentru ea, profesionalismul merge mână în mână cu empatia.
Echilibru într-un ritm intens
Cum își păstrează inspirația Lucia Obeidat
„Nu este mereu simplu. Ritmul este alert și responsabilitatea mare. Încerc să separ, cât pot, viața profesională de cea personală și să-mi acord timp pentru familie și pentru lucrurile simple care mă încarcă pozitiv,” a afirmat Lucia Obeidat.
Participarea la cursuri și congrese, dialogul cu colegii și dorința de evoluție constantă o ajută să rămână conectată la noutățile din domeniu.

Lucia Obeidat, despre succes și curaj
Ce înseamnă succesul astăzi
„Pentru mine, succesul nu înseamnă doar realizări profesionale. Înseamnă să plec acasă liniștită, știind că am făcut tot ce ținea de mine pentru pacientul din fața mea. Înseamnă încredere câștigată în timp și echilibru,” a menționat dr. Obeidat.
Mesaj pentru femeile care ezită:
„Cred că nimeni nu se simte complet pregătit la început. Curajul se construiește pe parcurs, nu înainte. Să nu se teamă de eșec. Fiecare pas greșit este o lecție care te așază mai bine pe drumul tău.”
Dacă ar transmite un mesaj către sinea sa de la începutul carierei, acesta ar fi:
„Să am mai multă răbdare și mai puțină presiune asupra mea. Lucrurile solide se construiesc în timp.”
Valori și visuri
Un cuvânt care o definește: Consecvența.
Un loc unde își găsește liniștea: natura, aproape de munte sau de mare.
Un vis încă neîmplinit: „Să construiesc, în timp, un loc care să rămână ca reper profesional și uman, nu doar ca spațiu medical.”
Povestea Luciei Obeidat este despre responsabilitate, echilibru și despre puterea de a rămâne consecvent într-un domeniu solicitant. În luna dedicată feminității, exemplul său arată că performanța se construiește pas cu pas, cu profesionalism și încredere.









