Furie în Minneapolis: American împușcat de agenții ICE

Delia Pătru
Furie în Minneapolis: American împușcat de agenții ICE. Foto: Facebook
Furie în Minneapolis: American împușcat de agenții ICE. Foto: Facebook

Furie în Minneapolis, după moartea unui bărbat de 37 de ani, al doilea om împușcat de agenții federali în această lună. Sâmbătă au avut loc noi proteste în orașul zguduit de câteva săptămâni de manifestații împotriva operațiunilor poliției de imigrare (ICE). Mitinguri de protest sau omagii aduse lui Alex Pretti au avut loc și în mai multe orașe, de la New York la Los Angeles, scrie stirileprotv.ro

Alex Pretti al doilea om împușcat de agenții federali Foto Facebook

Furie în Minneapolis: 10 focuri de armă în 5 secunde

Alex Pretti, asistent medical la o secție de terapie intensivă, a murit sâmbătă în urma unei altercații cu agenții federali. Acesta ieșise în stradă pentru a protesta față de abuzurile împotriva imigranților. Imaginile surprinse de martori arată cum Pretti filma un agent ICE care brutaliza o protestatară.

În timp ce încerca să ajute femeia, Pretti a fost atacat de mai mulți agenți. Deși nu pare să opună rezistență în filmări, aceștia l-au lovit repetat, i-au luat arma deținută legal și au tras.

Furie în Minneapolis: American împușcat de agenții ICE
Furie în Minneapolis American împușcat de agenții ICE Foto Captură video

Unul dintre ei preia arma pe care Pretti o deținea în mod legal. Apoi se aud focuri de armă. Bărbatul a fost împușcat de 10 ori în cinci secunde.

În ciuda evidențelor, autoritățile vorbesc de o acțiune în legitimă apărare.

„Agenții au încercat să-l dezarmeze, însă acesta a opus rezistență în mod violent. Temându-se pentru viața lor, un agent a tras focuri defensive”, a declarat Gregory Bovino, comandantul Poliției de Frontieră.

Portretul victimei: Un asistent medical dedicat

Șeful poliției din Minneapolis, Brian O’Hara, a confirmat că Alex Pretti locuia în oraș, avea permis de portarmă și un cazier curat. Părinții săi l-au descris ca fiind o persoană empatică, profund afectată de climatul politic actual.

„Nu erau surprinși că ieșise la protest. Era îngrijorat de ce se întâmpla în țara noastră și detesta politicile administrației Trump”, spune jurnalistul Michael Biesecker, corespondent AP.

Furie în Minneapolis: Războiul declarațiilor între Trump și autoritățile locale

Administrația federală a reacționat imediat, justificând uzul forței. Donald Trump a postat imagini cu arma victimei, numindu-i pe agenții ICE „patrioți” și felicitându-i pentru activitatea lor în Minnesota.

Pe de altă parte, liderii locali cer retragerea forțelor federale.

„Invazia acestor agenți mascați, puternic înarmați, care umblă pe străzile noastre cu un sentiment de impunitate, trebuie să se încheie”, a declarat Jacob Frey, primarul orașului Minneapolis.

În replică, Trump i-a acuzat pe primar și pe guvernatorul democrat de „incitare la insurecție” pe platforma Truth Social. În acest timp, Pentagonul a emis instrucțiuni prin care îndeamnă cetățenii să respecte legile federale pentru a evita confruntările cu ICE.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol