U Cluj a pierdut meciul amical disputat în compania formației Karagumruk. Ardelenii au fost învinși cu scorul de 2-1, în Antalya. Elevii lui Cristiano Bergodi vor să se pregătească foarte bine și să intre serios în lupta pentru un loc de play-off, în competiția internă.

Laude din Turcia pentru Universitatea Craiova
Cristiano Bergodi, fostul antrenor al Universității Craiova, consideră că trupa din Bănie este cea mai bună din Superliga României, în momentul de față. Italianul susține că se ghidează în funcție de felul în care alb-albaștrii s-au prezentat în meciul direct, de la Cluj, când au dominat în mod clar jocul.
„Sunt 4-5 echipe care luptă pentru accederea în play-off. Foarte greu, vor fi 9 meciuri și 9 finale. Noi ne gândim la play-off, chiar dacă obiectivul nu a fost trasat de conducători când am venit aici. Avem șansa de a lupta în aceste nouă finale. Când am venit, aveam puține puncte și nu ne-a fost ușor. Cred că putem avea șansa de a merge în play-off, însă trebuie să luptăm cu celelalte echipe.
Craiova mi s-a părut echipa cea mai bună, după cum a jucat la noi la Cluj. Cu FCSB am pierdut, și ei au un lot competitiv și cred că vor intra în play-off. Repet, Craiova, cu tot respectul pentru celelalte echipe, mi se pare cea mai bună, dar încă nu am ajuns împotriva lui Dinamo și Rapid. Vom vedea”, a spus Cristiano Bergodi, după meciul de pregătire.
U Cluj are șanse la play-off cu Bergodi pe bancă
Bergodi are un bilanț foarte bun: 7 victorii, două remize și un singur eșec în primele sale 10 meciuri. Cu nouă etape înainte de finalul sezonului regulat, ardelenii se află pe locul 7, cu 33 de puncte, la egalitatea cu Oțelul Galați, poziția a șasea.






