UPDATE Având în vedere evoluția nefavorabilă a condițiilor meteorologice, începând cu ora 14:00, circulația rutieră pe drumul de acces către Vârful lui Roman a fost închisă.
Circulația rutieră către stațiunea Vârful lui Roman, din zona montană a localității Horezu, se desfășoară în condiții speciale, ca urmare a vremii nefavorabile din ultimele ore. Ninsorile consistente, însoțite de intensificări ale vântului, au determinat impunerea unor restricții pentru siguranța participanților la trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că accesul pe drumul de legătură, strada Lungă, este permis doar autovehiculelor echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Potrivit reprezentanților instituției, „circulația rutieră este permisă exclusiv autovehiculelor echipate corespunzător”, respectiv celor cu tracțiune integrală (4×4), anvelope de iarnă și sisteme antiderapante, conform legislației în vigoare, a transmis IPJ Vâlcea.
În zonă sunt prezenți polițiști rutieri care monitorizează traficul și verifică modul de echipare a autovehiculelor, măsura având ca scop prevenirea accidentelor și menținerea siguranței rutiere.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren, mai ales în zona montană, unde vremea se poate schimba rapid.







