Incendiu în Turcinești
Un incendiu puternic a izbucnit la o locuință din comuna Turcinești, satul Rugi. Pompierii gorjeni au ajuns la locul incendiului intervenind pentru stingerea focului.
Invervenție ISU Gorj cu patru autospeciale
La fața locului au intervenit pompierii gorjeni cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Situația victimelor
Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime.
Comunicat ISU Gorj
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa in comuna Turcinesti, satul Rugi.
La fața locului intervenim cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Din fericire, până în acest moment nu sunt anunțate victime”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.







