Primul martir, Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie

Delia Pătru
Primul martir, Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie
Primul martir, Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie

Primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Ștefan, este sărbătorit de creştini pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Totodată, această zi marchează și ziua numelui pentru toți cei care se numesc Ștefan, Ștefania sau alte nume derivate de la acestea.

Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii

Sărbătoarea, prăznuită anual de biserica ortodoxă și cea greco-catolică, marchează a treia zi de Crăciun.

Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.

De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim.

Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu.

Originea numelui și simbolistica „Coroanei”

Numele Ștefan provine din termenul grecesc „Stephanos”, care înseamnă „coroană” și simbolizează victoria, onoarea și recunoașterea.

De-a lungul istoriei, acest nume a fost purtat cu mândrie de numeroși sfinți și personalități marcante. Deși numele său este de origine greacă, Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos.

Primul martir, Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie
Primul martir Sfântul Ștefan sărbătorit pe 27 decembrie Foto Facebook Marcel Răduț Seliște

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan

Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. În timp ce era ucis, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau. Trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

Potrivit tradiției, persoanele cu probleme de sănătate trebuie să aducă în casă, în ziua Sfântului Ştefan, o icoană a acestuia.

De altfel, se consideră că icoana Sfântului Ştefan este bine să fie dăruită pentru sporul casei şi pentru sănătate, iar persoanele care sunt certate să se împace.

Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan.

Onomastica: Cine își sărbătorește ziua numelui?

Statisticile arată că un număr impresionant de români poartă numele primului martir sau derivate ale acestuia, scrie digi24.ro

Prenume masculine:

  • Ștefan: 309.900 persoane
  • Istvan: 32.234 persoane
  • Fănel: 8.083 persoane
  • Fănică: 4.603 persoane
  • Ștefănel: 3.497 persoane
  • Ștefănuț: 3.227 persoane
  • Fane: 489 persoane
  • Ștefănuș: 4 persoane

Prenume feminine:

  • Ștefania: 124.996 persoane
  • Ștefana: 18.267 persoane
  • Fănica: 8.002 persoane
  • Fănuța: 996 persoane
  • Fana: 297 persoane

Citește și: Crăciun solidar la Mischii: Rotary Club Craiova dăruiește

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol