Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Scorniceşti, a ajuns la spital marţi dimineaţă, în urma unui accident rutier, care s-a produs pe drumul naţional DN 65, în afara localităţii Priseaca.
Accident între două autoturisme conduse de șoferi din Scornicești
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 58 ani, din orașul Scornicești, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus un tânăr de 31 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații suplimentare.
Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Autoritățile au procedat la verificarea stării conducătorilor auto. Aceștia au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, ceea ce indică faptul că niciunul dintre șoferi nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Polițiștii continuă ancheta pentru a elucida cauzele exacte ale impactului.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.







