Legea pensiilor magistraților este atacată de Înalta Curte la Curtea Constituțională. Este pentru a doua oară când judecătorii Instanței Supreme atacă la CCR proiectul de lege care schimbă condiţiile de pensionare pentru magistraţi.
Legea Bolojan, atacată la CCR
Decizia de a contesta a fost luată în unanimitate de 102 judecători, din 102 prezenți.
Primul proiect de lege a fost declarat neconstituțional pe fond, pentru că Guvernul Bolojan nu a așteptat avizul CSM, scrie hotnews.ro

Înalta Curte atacă la CCR legea
Premierul Ilie Bolojan și-a asumat marți răspunderea în Parlament pe legea privind pensiile magistraților. Opoziția a depus deja o moțiune de cenzură, iar votul ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
Proiectul de lege a mai fost contestat la CCR, iar în 20 octombrie instanţa a stabilit că este neconstiţuţional, întrucât nu a fost respectat termenul legal pentru emiterea avizului consultativ al CSM.
Noua lege atacată la CCR
Legea pe care și-a asumat acum răspunderea Ilie Bolojan are o singura diferență majoră față de prima variantă, care a picat la CCR în luna octombrie (din cauza lipsei avizului de la CSM).
Față de prima variantă, legea prevede o perioadă de tranziție de 15 ani, și nu de 10.
Guvernul a așteptat avizul CSM pentru această nouă formă, care a fost, totuși, unul negativ.
Modificările cheie privind pensiile magistraților:
- Cuantumul Pensiei: Pensia va fi egală cu 70% din ultimul salariu net.
- Vârsta de Pensionare: Perioada de tranziție a crescut de la 10 la 15 ani. Concret, în fiecare an, vârsta de pensionare va crește cu un an, până când, în 2042, procurorii și judecătorii vor ieși la pensie la 65 de ani.
- Baza de Calcul: Cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din baza de calcul (media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni), dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă.
- Pensionare Anticipată: Magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani. Dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public.
În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut.
Citește și: Bolojan: România are nevoie de legea pensiilor magistraților








