Ianis Hagi e optimist: „Știm că ne calificăm la Mondial”

Anghel Catalin
foto: instagram/Ianis Hagi

Ianis Hagi este convins că tricolorii vor trece de baraj și se vor califica la Campionatul Mondial din 2026. Mijlocașul a fost căpitan în ultimele jocuri importante pe care naționala României le-a avut. În absența lui Nicolae Stanciu, fiul „Regelui” și-a asumat responsabilitatea și a purtat banderola, dar și numărul 10.

Trebuia să câştigăm, să ne facem datoria în faţa fanilor, că au venit să stea cu noi 90 de minute în ploaie. Ne pare rău că n-am reuşit să ne calificăm la Mondialul din SUA prin aceste calificări. Am câştigat dreptul să mergem la baraj. Aşa cum am spus-o înainte mergem cu toate forţele în martie şi să ne vedem în SUA. Nu contează (n.r. adversarul de la baraj). Mergem acolo în martie şi ştim că ne calificăm la Mondial în SUA pentru că asta ne dorim şi vrem să facem fericită o ţară întreagă”, a declarat Ianis Hagi potrivit as.ro. 

Țările calificate până acum la Campionatul Mondial 2026:

Numărul de echipe calificate matematic la Cupa Mondială a ajuns la 39. Mai sunt doar 9 locuri disponibile. aponia, Noua Zeelandă, Iran, Argentina, Uzbekistan, Coreea de Sud, Iordania, Australia, Brazilia, Ecuador, Uruguay, Paraguay, Columbia, Maroc, Tunisia, Egipt, Algeria, Ghana, Capul Verde, Africa de Sud, Qatar, Anglia, Arabia Saudită, Coasta de Fildeș, Senegal, Franța, Croația, Portugalia, Norvegia, Germania, Olanda, Spania, Belgia, Elveția, Austria și Scoția s-au calificat deja. Gazdele turneului final sunt Statele Unite, Canada, Mexic.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol