Urmărit internațional, prins la Strehaia: Mandat de arestare din Italia pentru fals și prostituție

Nedelea Raluca

Polițiștii din Mehedinți au identificat și reținut ieri, un bărbat de 37 de ani din comuna Broșteni, care făcea obiectul unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Italia. Bărbatul era condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals și complicitate la prostituție.

Acesta a fost preluat, reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. El urmează să fie prezentat Curții de Apel Craiova pentru demararea procedurilor de extrădare.

„Ieri, 5 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Strehaia au identificat un bărbat, de 37 de ani, din comuna Broșteni, iar din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul în cauză figurează cu mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia, pentru săvârșirea infracțiunilor de  fals, uz de fals și complicitate la prostituție.

Persoana depistată a fost condamnată de autoritățile italiene la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Acesta a fost preluat de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri, fiind escortat și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea pentru 24 de ore.

- Advertisement -

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat Curții de Apel Craiova, pentru realizarea procedurii extrădării”, a spus Poliția Mehedinți.

author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol