Rapidiștii sunt gata să învingă Universitatea Craiova

Anghel Catalin
#image_title

Rapid a învins-o pe CSC Dumbrăvița, scor 4-0, într-un meci din prima etapă din Cupa României. Antrenorul giuleștenilor s-a declarat încântat de rezultat și de jocul echipei. Acesta deja a început să se gândească la meciul cu Universitatea Craiova, formație pe care a pregătit-o în sezonul trecut și de la care a fost dat afară, pentru ca Mirel Rădoi să fie instalat.

Va fi un duel aprins. Rapid vrea să se desprindă la 6 puncte de Universitatea Craiova, în timp ce trupa din Bănie vrea să îi egaleze la puncte pe elevii lui Gâlcă.

Noi am folosit acei jucători care nu au avut minute în ultima lună, care nu prea au jucat titulari. D-asta mi-am dorit să intrăm cât mai bine în meci. Când vine o echipă de Liga 2, e o motivație în plus pentru ei. Ne dorim să câștigăm Cupa. Ne-am bucurat după această victorie și ne concentrăm pe meciul cu Craiova. E important pentru noi, sunt o echipă de play-off, cu un lot foarte bun și îmi doresc să câștig. Nu am ce să demonstrez decât clubului Rapid, restul nu mă interesează. Au fost niște momente frumoase, dar s-a terminat”, a spus Costel Gâlcă, după meciul din Cupa României.

Denis Ciobotariu, revenit pe teren după o pauză de două luni, cauzată de o accidentare, a declarat la finalul partidei cu CSC Dumbrăvița și spune că e pregătit să joace încă din primul minut în meciul cu Universitatea Craiova.

Nu cred că este mai greu de pregătit, dar trebuie bine pregătit. Ne-am pregătit foarte bine mental. Pot intra din primul minut contra Craiovei, altfel nu mai eram acum pe teren. Suntem o echipă unită. A fost greu din tribune, nu e ușor, sper să am o perioadă bună în continuare. Va fi greu duminică, sper ca totul să fie bine pentru că echipa arată bine. Pot să zic că este surprinzător clasamentul, te aștepți ca echipele mai bine cotate să fie mai sus”, a declarat Denis Ciobotariu.

- Advertisement -
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol