Expertiză și rapiditate: De ce este esențial consultul pediatric specializat la Clinica Speranța

Nedelea Raluca

Într-o lume în care sănătatea copiilor este prioritatea absolută a oricărui părinte, alegerea unui specialist pediatru și a unei clinici de încredere devine esențială. La Clinica Speranța Craiova, secția de Pediatrie se distinge printr-o abordare complexă, care pune accentul pe comunicarea detaliată cu părintele și pe un diagnostic rapid și corect.

Dr. Bianca Vlădulescu, medic specialist pediatru în cadrul clinicii, a stat de vorbă cu reporterii Jurnalul Olteniei și ne-a oferit o perspectivă detaliată asupra gamei de servicii oferite și a modului în care echipa abordează îngrijirea micilor pacienți. 

Baza diagnosticului corect: Anamneza si examenul clinic

Dr. Vlădulescu subliniază importanța etapei inițiale a consultului.

„În primul rând, este examenul clinic, contează foarte mult în punerea unui diagnostic corect. Plus anamneza, care trebuie făcută amănunțit. Discutând cu aparținătorul, în cazul copiilor, pentru că, de cele mai multe ori, ei nu pot să dea detalii despre starea lor singuri, întrebând aparținătorul despre simptomatologie, cum a început boala, cum se simte copilul, ce manifestări are, ne putem forma o idee despre un diagnostic și un tratament corect”, a declarat doctor Bianca Vlădulescu, medic specialist pediatru în cadrul Clinicii Speranța Craiova.

Comunicarea cu părintele este considerată un pilon central.

„În cadrul clinicii, noi punem foarte mare accent pe această comunicare cu aparținătorul pentru a diagnostica corect orice problemă de sănătate a copilului”, a mai spus doctor Bianca Vlădulescu, medic specialist pediatru în cadrul Clinicii Speranța Craiova

Abordarea multidisciplinară pentru cazurile complexe

Pentru situațiile medicale care necesită expertiză suplimentară, Clinica Speranța beneficiază de o rețea de colaborare inter-specialități.

- Advertisement -

„Un rol foarte important îl joacă echipa multidisciplinară, având în vedere că pediatrul poate să suspicioneze anumite afecțiuni, de exemplu cardiologice. Noi nu avem competența necesară pentru a face o ecografie cardiologică și atunci trimitem la un medic cardiolog specialist. Avem colegi care se pot ocupa de astfel de investigații, diagnosticare,iar ei mai departe, dacă consideră că este o patologie complexă, pot să trimită mai departe spre alte specialități. De obicei, problemele cardiologice se pot asocia cu problemele pulmonare sau cu probleme renale,in cadrul clinicii avem colegii pneumologi pediatrii si nefrologi pediatrii care pot colabora la rezolvarea diferitelor cazuri”, mai spune Dr. Vlădulescu.

Investigații rapide direct în cabinet

Eficiența și timpul de reacție sunt esențiale în pediatrie. Clinica oferă părinților posibilitatea unor investigații rapide și precise, direct la fața locului.

„În pediatrie, noi avem teste rapide pe care putem să le executăm în cabinet. Putem face un sumar de urină în care să depistăm leucocite, hematii. Putem să facem teste din scaun, dacă pacientul prezintă o diaree. Putem să recoltăm pe loc și să vedem să nu fie o infecție parazitară sau virusuri digestive.Tot in cadrul clinicii ca metoda neinvaziva si rapida de diagnostic putem efectua ecografia abdominală. Putem să executăm în cabinet teste rapide pentru depistarea streptococilor,virusurilor gripale,covid,VSR”, mai declară Dr. Bianca Vlădulescu.

Când este momentul să vii la pediatru?

Dr. Vlădulescu oferă îndrumări clare părinților cu privire la semnele de alarmă, dar și la necesitatea controalelor de rutină: „În primul rând, copiii sub un an, ar trebui să se prezinte la cabinet pentru a fi investigat corect, pentru că, la această vârstă, plâng din multe motive si atunci pentru părinte ar putea să nu fie tocmai OK să-l diagnosticheze acasă. Dacă sunt copilași mai mari, cu o febră care durează de peste 3-5 zile, o febră mare, pot să-l aducă la cabinet. Vărsături repetate, care sunt greu controlate acasă, pot să reprezinte un motiv pentru un control la pediatrie. O tuse care persistă sau o tuse care trezește noaptea și deranjează copilașul. De asemenea trebuie efectuate și consulturi periodice.”

Prevenția este cheia: „Evaluarea  periodica a dezvoltari copilului este necesara,cel putin în primul an de viață, deobicei lunar. Până la urmă, prevenția este cheia în orice.”

Gestionarea bolilor sezoniere și accesul la servicii

Odată stabilit diagnosticul, se poate decide calea terapeutică.

„În urma anamnezei și examenului clinic putem pune un diagnostic și putem să ne dăm seama dacă este nevoie de un tratament antibiotic, sau dacă un tratament simptomatic este suficient. Dar totul se face pe baza unui control amănunțit”, a mai adăugat Dr. Bianca Vlădulescu, medic pediatru specialist.

Clinica oferă acces flexibil la servicii. Pacienții asigurați pot veni cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau cu plată. Există o facilitate importantă pentru bebeluși.

„Copilașii, până într-un an, dacă sunt asigurați, pot să vină pur și simplu cu certificatul de naștere. Nu e nevoie să mai meargă la medicul de familie pentru a lua bilet de trimitere, ca să putem să-i ajutăm în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Bianca Vlădulescu, medic pediatru.

Suport pentru supraponderalitate și nutriție

Pediatria la Clinica Speranța abordează și problemele de sănătate publică actuale, precum supraponderalitatea infantilă: „Mai nou avem foarte mulți pacienți, copii, care au probleme cu supraponderalitatea. Medicii clinicii îi pot sfătui în privința pașilor de urmat pentru a reduce greutatea corporală”.

Modalități de programare

Dr. Bianca Vlădulescu a menționat că programarea la Clinica Speranța Craiova este accesibilă prin multiple canale.

„Pacienții au la dispoziție mai multe modalități de programare în cadrul clinicii: telefonic, online pe site, direct la recepția clinicii sau prin intermediul rețelelor sociale, Facebook, Instagram, TikTok și YouTube.

Clinica Speranța Craiova se profilează astfel ca un centru de excelență în îngrijirea pediatrică, oferind nu doar diagnostic și tratament, ci și o abordare preventivă și multidisciplinară, vitală pentru creșterea sănătoasă a copiilor. Numărul de telefon al clinicii la care puteți să sunați este: 0771493887.

author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol