Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat, în această dimineață, 17 percheziții domiciliare în județele Dolj, Călărași, Sibiu, Vaslui, Galați, Ialomița, Ilfov și în municipiul București. Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în înșelăciune, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit anchetatorilor, dosarul penal a fost deschis în urma unor suspiciuni privind raportarea fictivă a colectării și reciclării unor cantități de deșeuri de echipamente electrice și electronice, prin intermediul unor firme implicate într-un circuit financiar fals.
Din datele strânse de polițiști și procurori reiese că, în toamna anului 2024, cinci persoane ar fi pus bazele unei grupări infracționale organizate, cu scopul de a obține sume considerabile de bani de la o instituție, prezentând documente care atestau activități de reciclare inexistente.
„Liderul grupului, sprijinit de ceilalți membri, ar fi creat aparența desfășurării unor activități de colectare și reciclare a deșeurilor, prin folosirea de documente false, constând în facturi fiscale și borderouri de achiziție de la persoane fizice, dar și prin simularea unor transferuri bancare între firme controlate de aceștia”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj.
Falsuri, rapoarte fictive și bani împărțiți între membrii grupării
Anchetatorii mai precizează că liderul grupării ar fi transmis instituției respective rapoarte false, în care era consemnată îndeplinirea obiectivelor de colectare și reciclare. În realitate, activitatea nu fusese desfășurată, iar documentele aveau rolul de a justifica încasarea fondurilor.
Sumele obținute în acest mod, estimate la peste 3.200.000 de lei, ar fi fost împărțite între membrii grupării, conform unei înțelegeri stabilite de la începutul activității infracționale.
Audieri la sediul DIICOT Craiova
În urma descinderilor, mai multe persoane au fost conduse la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.
Polițiștii au ridicat documente și echipamente informatice care vor fi analizate pentru a stabili cu exactitate traseul banilor și rolul fiecărui participant în schemă.







