Femeie din Segarcea, bătută de concubinul din Curtişoara; agresorul a fost reţinut

Ionut Jifcu

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna olteană Curtişoara, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a bătut concubina, o femeie în vârstă de 47 de ani, din oraşul Segarcea, judeţul Dolj.

Potrivit IPJ Olt, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, femeia în vârstă de 47 de ani, din orașul Segarcea, județul Dolj, în timp ce se afla la locuința concubinului său, din comuna Curtișoara, județul Olt, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresată fizic de către acesta.

În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Totodată, persoana vătămată a declarat că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu și nici montarea unui sistem electronic de supraveghere.

În cele din urmă, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

- Advertisement -

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

În urma administrării probatoriului, la data de 13 octombrie a.c., pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, transmite IPJ Olt.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol