Spectacolul „Ivanov” va avea premiera peste șase zile. O premieră care aduce cu ea emoția unui nou început și fragilitatea unui rămas-bun spus pe scenă. Apreciată ca „fabuloasă” de actorii care o joacă, producția scenică îl aduce pe regizorul Eugen Jebeleanu, pentru prima dată la Craiova, cu un Cehov viu, tulburător, care se naște cu și sub ochii publicului. Marchează de două ori un moment sensibil pentru cultura craioveană. Ca o promisiune de speranță într-un timp al neliniștilor, spectacolul deschide la Teatrul Național „Marin Sorescu” o stagiune cu parfum de final și de început de lume. E ultima care se joacă în clădirea pe care o știm, înainte ca zidurile să tacă o vreme pentru renovare — dar e și prima în care regizorul Eugen Jebeleanu devine „rezident” al teatrului, alături de Radu Afrim.
O mulțime de jurnaliști au fost prezenți, joi, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, care a vibrat de emoție și curiozitate. Conferința de presă dedicată premierei spectacolului „Ivanov”, de Anton Pavlovici Cehov, a adus împreună echipa artistică, conducerea teatrului și o parte din distribuție, într-o întâlnire care a fost un preambul al spectacolului: vie, sinceră, intensă.
Regizorul Eugen Jebeleanu a devenit, începând cu această stagiune, așa cum a menționat Vlad Drăgulescu, ”rezident” al naționalului craiovean, alături de Radu Afrim, într-un moment de cotitură în istoria instituției.
„Este, probabil, ultima stagiune pe care o vom petrece în această clădire înainte de renovare”, a spus Alexandru Boureanu, directorul Teatrului Național, cu o emoție abia mascată.
„E un moment istoric și, în același timp, unul de continuitate. Începem cu Ivanov și vom încheia cu Festivalul Tinerilor Regizori de Tetru și Festivalul „Shakespeare”. Important e că, în ciuda vremurilor, putem încă vorbi despre cultură și despre valori, nu despre bani sau politică”.
Spectacol între lumi
„Ivanov” este o producție amplă, care va avea premiera pe 15 și 16 octombrie și va stârni publicului o avalanșă de emoții care se nasc și dispar în fața lui, fără să le poată prinde, lăsându-l cu respirația tăiată.
„O să fiu foarte subiectiv, n-am cum să fiu altfel: „Ivanov” este un spectacol care nu este un spectacol, este o întâmplare care se naște în fața ta, nu știi de unde vine și unde se duce, ce se întâmplă pe scenă. Pur și simplu nu ai timp să respiri, n-ai timp să te uiți într-o parte sau într-alta pentru că o să pierzi ceva. Absolut toată trupa este fabuloasă și mulțumesc lui Eugen că a reușit să facă o astfel de echipa pentru această aventură în care pornim săptămâna viitoare”, a declarant Vlad Drăgulescu, directorul artistic al teatrului.
Despre conceptul regizoral a vorbit Eugen Jebeleanu, cu luciditate, dar și tandrețe.
„Cred că s-a întâmplat ceva nou cu acest spectacol, la nivel de expresie, de formă, de concept. În primul rând mă refer și la ceea ce înseamnă utilizarea filmului în teatru, a imaginii, a cinematografiei. Și am încercat, pentru că mă aflu și eu la intersecția dintre aceste două medii, să aduc la teatru și filmul, pentru a potența cumva ce se întâmplă pe scenă prin imaginea filmată și, în același timp, pentru a avea și o altă perspectivă sau o percepție, un joc al percepției spectatorului asupra poveștii și relațiilor dintre oameni/personaje”.
Să faci teatru – act de rezistență
Pentru regizorul Jebeleanu, „Ivanov” e și o reflecție asupra fragilității și neliniștilor din zilele noastre.
„Este un act de rezistență să faci teatru astăzi și, cum spuneam și la întâlnirea pe care am avut-o cu studenții de la școală, e încă magic că putem să ne adunăm într-o sală de spectacole și să se stingă lumina și toată lumea să fie atentă la ce se întâmplă pe scenă, fără să deschidă un telefon sau să fie în această permanență viteză al lumii în care trăim. Misterul ăsta nu poate fi luat teatrului și asta este valoarea lui extraordinară, că încă poate să facă acest miracol – sute de oameni să se așeze într-o sală, împreună, în liniște, întuneric, și să privească ce se întâmplă în fața lor pe scenă, să se regăsească în aceasta și să se chestioneze despre propria viață și despre societate, lume, etc.”
Regizorul a descris și procesul de selecție al echipei, menționând că a introdus 17 actori, cel mai mare număr cu care a lucrat până acum, exceptând spectacolele de operă. A inventat personaje noi care, deși surprinzătoare la început, acum sunt esențiale pentru întrega reprezentație. Și mai ales a descoperit împreună cu aceștia stări, emoții la care vor fi martori și spectatorii, ca într-o respirație comună.
Actorii: emoție și revelație
Distribuția reunește nume puternice ale scenei craiovene: Vlad Udrescu (Ivanov), Romanița Ionescu și Ramona Drăgulescu (Ana Petrovna), Costinela Ungureanu (Sașa), alături de Monica Ardeleanu, George Albert Costea, Iulia Colan, Claudiu Mihail și mulți alții.
„Joc rolul Sașei și cred că, dacă nu aș fi în spectacol, aș veni să-l văd la fiecare reprezentație”, a mărturisit zâmbind emoționată Costinela Ungureanu.
„Mi se pare diferit de tot ce am făcut până acum. Este, cum spunea și Eugen, un spectacol complex în care se îmbină atât de frumos și teatrul și filmul. La începutul repetițiilor, când le-am pus cumva cap la capăt pe toate, aveam impresia că se pierd multe lucruri, că nu le poți urmări pe toate deodată. Dar, ulterior, mi-am dat seama că atât de frumos se îmbină, că nu se poate una fără alta în această formă de spectacol.”
Pentru Romanița Ionescu, revenirea la Cehov după 25 de ani a fost neașteptată, dar revelatoare.
„Suntem două variante de Ana Petrovna, eu și Ramona. M-a intrigat foarte tare viziunea lui Eugen. A fost revelator faptul că am privit textul în felul ăsta și m-am raportat la scenă și la partenerii de scenă în felul ăsta, păstrându-ne în permanență conștiența statutului nostru în trupă. E poate pentru prima dată – de când lucrez – că mă adresez fix omului din fața mea, colegului, nu numai personajului. Spectacolul e foarte, foarte frumos.”
Ramona Drăgulescu, vizibil emoționată, a spus: „Ceva fabulos s-a întâmplat. E o eleganță și o determinare cu care Eugen ne-a ghidat către lumea asta pe care o vrea el. A fost extraordinar să-ți aduci aportul, să gândești, să te surprinzi – pentru că până la urmă asta s-a întâmplat: să-ți dai voie să te surprinzi în scenă, în momentul respectiv. Și spectatorul devine și el, la rândul lui, un spectator surprins”.
Vlad Udrescu, interpretul lui Ivanov, a vorbit despre vulnerabilitatea trupei în contextul schimbărilor iminente.
„E poate ultima dată când jucăm o premieră în această formulă și în această sală. Teatrul se confruntă cu niște probleme, niște situații care, cel puțin în mine, aduc un soi de sentiment de frică și mă gândesc că, probabil, sunt ultimele premiere pe care le vom juca în formula asta, în sala asta. Noi, trupa teatrului, avem un sentiment de nesiguranță vizavi de viitor, mai ales în contextul politic și în modul în care este tratată cultura în sine acum. Invit pe cei care vor să mai vină la teatru să vadă spectacole bune, să cumpere bilete și să vină.”
Ultima stagiune înainte de o nouă eră
„Este ultima stagiune în această clădire, așa cum o vedeți. Fiind o fire mai optimistă de fel, poate câteodată la pragul inconștienței, sunt convins că ne vom întoarce în această clădire cu niște forțe fantastice și că întregul personal, ca niște marinari de cursă lungă, antrenați să treacă prin cele mai puternice furtuni, împreună cu acest vapor, care se numește Teatru Național Craiova, indiferent de condițiile meteo, va ajunge întotdeauna în portul în care dumneavoastră îi așteptați (…)
Împlinim 175 de ani de existență și le promitem tuturor celor care, peste alți 175 de ani, vor sta în locul nostru, că le vom împinge vasul acesta cu cea mai mare forță de care suntem în stare. Noi, fără dumneavoastră, publicul, nu putem să existăm! Haideți să ne bucurăm de teatru! ”, a mai adăugat Vlad Drăgulescu, la finalul conferinței.
„Ivanov” vorbește despre un moșier tânăr, copleșit de datorii și de neputință, prins între dragostea pentru soția bolnavă, Anna Petrovna, și atracția față de tânăra Sașa. Într-o lume a zvonurilor și a ipocriziei provinciale, el caută zadarnic sensul vieții. În montarea lui Eugen Jebeleanu, această criză devine un comentariu contemporan despre alienare, neapartenență și fragilitatea emoțională.
Traducerea și adaptarea sunt semnate de Raluca Rădulescu, scenografia – de Velica Panduru, muzica – de Rémi Billardon, iar lighting designul – de Sabina Reus. Video artist, Ovidiu Zimcea, asistent regie, Ovidiu Cârstea.
Velica Panduru, scenografa cu care Jebeleanu colaborează constant de peste un deceniu, aduce o estetică minimalistă, de o poezie vizuală intensă. Decorurile și costumele sale traduc în imagine tensiunile interioare ale personajelor.
