Infirmiera din Craiova care aduce zâmbete mamelor de la Maternitate, cântându-le

Nedelea Raluca
Mioara Inel

„Dacă reușesc să fac o mămică să zâmbească, eu sunt fericită”


La Spitalul Filantropia din Craiova, secția de obstetrică și ginecologie, o infirmieră cu suflet mare a transformat grija față de paciente într-o adevărată misiune. Mioara Inel, în vârstă de 58 de ani, lucrează aici de 12 ani și, de mai bine de un deceniu, le cântă proaspetelor mămici pentru a le alina emoțiile și pentru a le face să zâmbească. Recent, un filmuleț cu ea interpretând o melodie populară în saloanele spitalului a fost postat pe TikTok și a devenit viral, aducând-o în atenția publicului larg.

Mioara Inel a acceptat să stea de vorbă cu reporterii Jurnalul Olteniei pentru a povesti nu doar pasiunea pentru muzică, ci și dragul de a ajuta oamenii și bucuria de a fi lângă copii.

Mioara Inel


„Acest material postat pe TikTok cred că a fost realizat imediat după pandemie, la un an, doi. Nici eu nu știam de acea înregistrare, sincer să fiu. Am aflat ulterior, pentru că doamnele mă mai înregistrau atunci când cântam”, povestește Mioara Inel pentru Jurnalul Olteniei.

De regulă, infirmiera lucrează în sala de nașteri, dar uneori este repartizată și la internări. Indiferent unde ajunge, vocea sa caldă și melodiile oltenești îi însoțesc pașii.

„Eu merg la serviciu și, printre paciente, unele internate de câteva zile, altele aflate pe tura mea, obișnuiesc să cânt câteva melodii. Pentru mine, bucuria este să le văd zâmbind. Dacă reușesc ca măcar o mămică să zâmbească într-o zi, eu sunt fericită”, mai spune Mioara Inel pentru Jurnalul Olteniei.


O viață dedicată grijii față de oameni



Deși ar fi putut alege alt drum, Mioara Inel a simțit că destinul ei este să fie aproape de oameni.

„Eu nu sunt asistentă, ci infirmieră. Am urmat școala postliceală sanitară, însă am ales să lucrez ca infirmieră, pentru că am experiență în acest domeniu, având grijă, timp de mai mulți ani, de o persoană la domiciliu. La început nici nu mă gândeam că voi ajunge să lucrez într-un spital, dar mi-am dorit dintotdeauna să fiu aproape de oameni și să îi ajut. Asta simt că este menirea mea”, spune Mioara Inel.


De-a lungul anilor, ea a devenit o prezență recunoscută printre paciente.

„Cele care au născut în ultimii 12 ani mă recunosc pe stradă și îmi spun «doamna de la spital, care ne cânta și ne făcea să zâmbim». Mai ales mamele aflate la primul copil au nevoie de încurajări. Sunt speriate, nu știu ce înseamnă maternitatea și ce implică internarea. Și, sincer, cui îi place să vină la spital?”, adaugă Mioara.



O echipă deschisă, cu suflet pentru paciente



Mioara vorbește cu drag și despre atmosfera din spital. Uneori, aceasta le cântă proaspetelor mămici și când ele sunt în travaliu în sala de nașteri.

„Împreună cu asistentele și cu medicii încercăm să le fim alături, să le încurajăm și să le spunem că totul va fi bine. La noi, la Spitalul Filantropia din Craiova, există o mentalitate foarte deschisă, aproape occidentală, bazată pe susținere și empatie. Le spunem pacientelor că le înțelegem emoțiile, pentru că și noi am fost mame, iar unele dintre noi suntem deja bunici”, povestește Mioara Inel.

Colegii o apreciază pentru vocea ei și pentru felul în care știe să destindă atmosfera.

„Chiar și medicii îmi cer câteodată «un cântecel» pentru a aduce o rază de lumină în sala de nașteri. Consider că muzica este o lecție a iubirii, a iertării și a umanității”, mai spune aceasta.

- Advertisement -



Rădăcini adânci în cântecul popular



Mioara vine dintr-o familie cu tradiție muzicală, din comuna Mârșani.

„Bunicul meu cânta la taraf, iar eu am crescut în acest mediu. Nu am studii de muzică, dar la 40 de ani am urmat cursuri de tehnică vocală. Am început să cânt mai serios în perioada în care lucram într-o familie, îngrijind un domn care m-a încurajat să îmi urmez pasiunea”, mai spune aceasta.

De atunci, muzica a rămas parte din viața ei. În afara spitalului, infirmiera cântă la evenimente restrânse, nunți, botezuri sau întâlniri private, alături de o trupă cu care colaborează. Are chiar și câteva piese înregistrate, inclusiv colaborări cu Frații Cazanoi de la Chișinău.



„Nu am venit pe lume doar pentru bunuri materiale”


Pentru Mioara Inel, muzica și grija față de oameni merg mână în mână.

„Eu cred că nu am venit în această lume doar pentru bunuri materiale, ci pentru a evolua spiritual și pentru a fi un sprijin pentru ceilalți. Furtunile care vin în viață nu fac decât să ne curețe calea, să mergem mai departe. Dacă pot să ofer alinare și bucurie prin cântecul meu, înseamnă că mi-am împlinit menirea”, explică Mioara Inel.

Astăzi, infirmiera-cântăreață de la Filantropia este nu doar mamă și bunică, ci și un simbol al blândeții și al empatiei. Pentru pacientele sale, ea rămâne „doamna care ne cânta și ne făcea să zâmbim”, un glas cald, care le încurajează în cel mai emoționant și fragil moment al vieții lor.

author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol