Beneficiarii IMM din Dolj care au semnat contracte de finanțare prin Programul Tranziție Justă s-au întâlnit joi, 2 octombrie, la sediul Consiliului Județean Dolj, cu reprezentanți ai ADR Sud-Vest Oltenia și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Scopul reuniunii: soluții concrete pentru accelerarea implementării proiectelor și o absorbție cât mai bună a fondurilor europene.

Întâlnirea de lucru a fost organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (PTJ) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Această întâlnire de lucru este esențială pentru a identifica pașii care să conducă la o absorbție cât mai bună a fondurilor consistente puse la dispoziția județelor Dolj și Gorj prin Programul Tranziție Justă. Ne dorim ca fiecare beneficiar să aibă sprijinul necesar pentru implementarea corectă și eficientă a proiectelor”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
Andrei Chivu, director general AM PTJ, a subliniat importanța dialogului direct cu beneficiarii: „Această întâlnire este prima dintr-o serie de șase evenimente regionale prin care ne propunem să consolidăm dialogul direct cu beneficiarii Programului Tranziție Justă. Este esențial să înțelegem provocările din teren, să oferim răspunsuri clare și să adaptăm mecanismele acolo unde este nevoie. Printr-o relație de colaborare și încredere cu antreprenorii și autoritățile locale, putem sprijini implementarea proiectelor în mod eficient și fără blocaje administrative”.
La rândul său, Marius Vărgatu, director general adjunct ADR Sud-Vest Oltenia, a evidențiat rolul colaborării: „Proiectele europene oferă o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea mediului privat și a comunităților din regiune. Prin mobilizarea resurselor disponibile și colaborarea activă între autorități și antreprenori, putem asigura un parcurs solid al investițiilor. Chiar dacă unele etape presupun un efort administrativ sau financiar mai ridicat, beneficiile pe termen lung sunt evidente. Un dialog constant și un sprijin aplicat pentru beneficiari contribuie la simplificarea procedurilor, creșterea predictibilității și valorificarea reală a fondurilor disponibile în beneficiul regiunii.”
„În calitate de Organism Intermediar al Programului Tranziție Justă, avem responsabilitatea de a asigura o legătură funcțională și eficientă între Autoritatea de Management de la nivel central și beneficiarii din regiune. Ne concentrăm pe oferirea de suport operativ în implementare, astfel încât proiectele finanțate să respecte cerințele programului și să avanseze fără întârzieri. Printr-o colaborare strânsă cu AM PTJ și o comunicare constantă cu beneficiarii, dorim să contribuim la atingerea obiectivelor de dezvoltare stabilite pentru județele Dolj și Gorj”, a transmis și Marilena Alecu, director OI PTJ.
La eveniment au participat și Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, alături de reprezentanți ai ADR Sud-Vest Oltenia și AM PTJ.
Programul Tranziție Justă (PTJ) sprijină regiunile aflate în procesul de renunțare la economia bazată pe cărbune, oferind resurse pentru investiții, dezvoltare și crearea de noi locuri de muncă în spiritul unei economii verzi și sustenabile.








