Extrădarea lui Potra din Emirate, misiune dificilă

Delia Pătru
Foto: Captura video/ Facebook/Horatiu Potra Primarie
Foto: Captura video/ Facebook/Horatiu Potra Primarie

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a spus că nu poate estima dacă, și nici când Horațiu Potra ar putea fi adus în România. Potrivit acestuia, România nu are semnat un tratat de extrădare cu Emiratele Arabe Unite – țară formată din șapte emirate, printre care și Dubai.

Ministrul Justiției: „Autoritățile lucrează cu omologii din EAU pentru a avea confirmarea măsurii preventive”

„Pentru Ministerul Justiției, prioritar este ca formalitățile de extrădare să fie îndeplinite și orice persoană care este urmărită de statul român să fie prezentată în fața autorităților ca să răspundă pentru a acuzațiile ce i se aduc”, a adăugat oficialul, într-o intervenție la Antena 3.

El a precizat că „sunt trei persoane care sunt vizate de mandatul de arestare”, iar autoritățile române lucrează „cu autoritățile din Emirate pentru a confirma privarea de libertate a tuturor celor trei”.

„Cele trei persoane, domnul Potra și membri ai familiei domniei sale, sunt vizate de un mandat de arestare preventivă. În momentul de față, demersurile noastre cu autoritățile din Emirate sunt pentru confirmarea măsurii preventive asupra celor trei persoane. O informare definitivă va fi făcută în mod oficial de către autoritățile române după ce aceste activități procedurale de confirmare vor fi finalizate”, a continuat ministrul Justiției.

Extrădarea poate dura „câteva luni de zile”

Ministrul Justiției a explicat că „principial o astfel de procedură de cooperare, care presupune decizia unei autorități judiciare din statul care pune în executare solicitarea de extrădare, ține de specificitatea procedurilor din statul respectiv”.

- Advertisement -

„Unele state au proceduri simplificate, altele au mai de durată. Din evaluarea mea, cu titlu strict teoretic, asupra procedurilor specifice pentru spațiul judiciar al Emiratelor Arabe, poate fi vorba de o perioadă, poate, de câteva luni de zile, dar, repet, luați acest lucru doar ca o evaluare pur teoretică, pentru că în mod concret acest lucru îl vom vedea după ce procedurile judiciare se vor iniția și desfășura. Noi sperăm într-o celeritate a soluționării acestei solicitări transmise de către noi și privim cu optimism derularea acestor operațiuni”, a conchis ministrul Radu Marinescu.

Horațiu Potra, fiul și fratele său, reținuți în Dubai

Mercenarul Horațiu Potra și fiul său, Dorian, au fost reținuți de autoritățile din Dubai. Cei doi, împreună cu o altă rudă, Alexandru Potra, sunt dați în urmărire internațională și au mandate de arestare în lipsă din 28 februarie 2025.

Potra a fost trimis săptămâna trecută în judecată de către Parchetul General, alături de fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, și alte 20 de persoane, într-un dosar privind comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, scrie hotnews.ro

Horaţiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică.

Acuzațiile procurorilor

Călin Georgescu este identificat în ancheta realizată de Parchetul General ca fiind autorul intelectual al întregului plan de preluare a pârghiilor de putere.

„Inculpaţii Georgescu Călin şi Potra Horaţiu au pus în discuţie un plan conform căruia acesta din urmă, împreună cu persoane din cercul său relaţional, cu pregătire militară sau capacităţi operative specifice pregătirii militare urmau să desfăşoare în data de 08 decembrie 2024 în municipiul Bucureşti, în contextul unor acţiuni de protest, acţiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului paşnic al acţiunilor de protest în manifestaţii caracterizate prin violenţă, strategia urmărind, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, afirmă anchetatorii.

Ca urmare a planului stabilit, Horațiu Potra a organizat/coagulat un grup paramilitari de 21 de persoane, condus de către el, iar în cadrul acestuia s-a stabilit deplasarea spre municipiul București cu 7 autoturisme, urmând ca, după ajungerea în Capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației.

Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a lui Georgescu, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.

În aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, două pistoale și 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potențial de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre București.

Potra și mercenarii au fost opriți de poliție înainte să ajungă în București.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol