Marea Britanie a anunțat duminică recunoașterea oficială a statului Palestina, după ce Israelul nu a îndeplinit condițiile stabilite anterior, între care o încetare a focului în războiul din Gaza, care durează de aproape doi ani. Decizia, cu o puternică încărcătură simbolică, aliniează Londra cu cele peste 140 de state care au făcut deja acest pas, notează hotnews.ro care citează Reuters.
Canada și Australia au recunoscut, de asemenea, statul Palestina duminică, înaintea Marii Britanii, iar alte țări sunt așteptate să facă acest pas în cursul acestei săptămâni, la Adunarea Generală a ONU de la New York.
„Astăzi, pentru a readuce speranța păcii între palestinieni și israelieni și a soluției celor două state, Regatul Unit recunoaște oficial statul Palestina”, a declarat premierul Keir Starmer pe X.
În iulie, Marea Britanie a transmis Israelului un ultimatum: va recunoaște statul Palestina dacă Israelul nu va lua măsuri pentru a pune capăt „situației îngrozitoare” din Gaza.
Husam Zomlot, șeful Misiunii Palestiniene la Londra, a numit decizia „o recunoaștere mult întârziată”, subliniind că „nu este vorba despre Palestina, ci despre îndeplinirea de către Marea Britanie a unei responsabilități solemne”. „Este un pas ireversibil către dreptate, pace și corectarea nedreptăților istorice”, a adăugat el într-un comunicat.
Starmer declarase în iulie că Marea Britanie va recunoaște statul Palestina dacă Israelul nu ajunge la un acord de încetare a focului cu militanții Hamas, nu permite intrarea unui ajutor umanitar suplimentar în Gaza, nu garantează că nu va anexa Cisiordania și nu se angajează într-un proces de pace care să ducă la soluția celor două state.
„De la acel anunț din iulie, de fapt, odată cu atacul asupra Qatarului, încetarea focului este practic spulberată, iar perspectivele sunt sumbre”, a spus David Lammy, menționând că Israelul a avansat și cu un plan de colonizare.
Starmer s-a confruntat și cu presiuni din partea mai multor parlamentari din propriul partid, nemulțumiți de creșterea numărului de morți în Gaza și de imaginile cu copii înfometați.
Canada, prima țară din G7 care a recunoscut oficial statul Palestina
Premierul canadian Mark Carney a anunțat pe X că Palestina a fost recunoscută de Canada ca stat. Astfel, Canada a fost prima țară din grupul G7 care a recunoscut oficial statul palestinian, urmată imediat de Australia și Marea Britanie.
„Recunoașterea statului Palestina, condus de Autoritatea Palestiniană, dă putere celor care caută coexistența pașnică și sfârșitul Hamas. În niciun caz aceasta nu legitimează terorismul și nu reprezintă o recompensă pentru el”, a precizat Carney.
El a adăugat că Autoritatea Palestiniană a oferit „angajamente directe” față de Canada privind reformarea guvernanței, organizarea de alegeri generale în 2026 în care Hamas „nu poate avea niciun rol” și demilitarizarea statului palestinian.
Și Australia recunoaște statul Palestina
Australia a recunoscut oficial duminică statul Palestina, a anunțat premierul Anthony Albanese într-un comunicat.
Albanese a precizat că Australia face acest pas alături de Canada și Marea Britanie, ca parte a unui efort de a relansa perspectiva unei soluții cu două state, care să înceapă cu o încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor de acolo. Declarația a fost făcută împreună cu ministrul australian de externe Penny Wong.
„Hamas nu trebuie să aibă niciun rol în Palestina”, se mai arată în comunicat.








