Baschetul craiovean se întâlnește cu adrenalina Gumball 3000

Delia Pătru

Baschetul craiovean se întâlnește cu adrenalina Gumball 3000, luni, în Piața Mihai Viteazul.

Astfel, începând cu ora 11:30, SCM Universitatea Craiova îți aduce:

  • Prezentarea jucătorilor
  • Show demonstrativ 3×3
  • Concursuri de slam dunk

Vor fi prezente personalitați de talie mondială! Fostul mare fotbalist Patrice Evra sau DJ-ul Afrojack sunt doar două dintre numele celor care o să fie prezenți la acest mega show.

Craiova devine, duminică și luni, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente auto și culturale la nivel internațional – Gumball 3000.

În perioada 21-22 septembrie 2025, Piața Mihai Viteazul devine locul unde universul street food se întâlnește cu muzică live și adrenalina Gumball 3000.

- Advertisement -

Luni, 22 septembrie 2025, între orele 11:00 – 15:00, vor fi expuse în Piața Mihai Viteazul și pe strada A.I. Cuza peste 100 de supermașini, de la modele clasice restaurate și construcții personalizate, până la hipermașini ultra-rare, într-o expoziție cu acces gratuit pentru public.

Evenimentul va fi marcat de prezența fondatorului Maximillion Cooper, care va conduce un Brabus Rolls Royce Cullinan alături de soția sa, artista EVE, câștigătoare a unui premiu Grammy.

Publicul din Craiova va avea ocazia să se întâlnească cu mari vedete din toată lumea, precum:

–  Adekunle Gold, superstar Afrobeats

–  Afrojack, DJ olandez multipremiat

–  Patrice Evra, fost internațional francez și legendă Manchester United

–  Membrii celebrei trupe The Sidemen – Vikkstar, TBJZL, Behzinga

–  WillNE, Chip, DJ Alan Walker, în Brabus G800

–  Influencerii auto DDE (DailyDrivenExotics) și Pog

–  Michael Mizrachi, campion World Series of Poker

–  Jimmy Graham, star NFL și câștigător al premiului „Spirit of Gumball”.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol