UPDATE: Încă patru suspecți au fost săltați de polițiști. Erau la priveghi.
„În acestă seară, în urma activităților investigativ-operative și de cercetare, efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, angrenați în cercetarea evenimentului din 13 septembrie, patru persoane care ar fi participat la eveniment și se sustrăgeau cercetărilor, au fost ridicate de la priveghi. Cele patru persoane au fost conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.” – IPJ Dolj
Prima comunicare a Parchetului
„În esenţă, în data de 13.09.2025, în jurul orelor 11.00, pe bulevardul Nicolae Romanescu din mun. Craiova, pe fondul unor conflicte anterioare între două familii de etnie rromă, a avut loc o altercaţie de o amploare deosebită, în sensul că participanţii la conflict s-au lovit reciproc, în mod repetat, cu obiecte contondente.
În acest context, unul dintre bărbaţi a fost lovit cu un obiect înţepător într-o zonă vitală, ceea ce a condus în cele din urmă la decesul său la spital.
De asemenea, în timpul conflictului au fost avariate mai multe autoturisme şi pe bulevardul respectiv din Craiova s-a produs o stare generalizată de panică în rândul celor prezenţi, traficul rutier fiind oprit.
În urma administrării probatoriului de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi în urma activităţilor investigative susţinute ale organelor de poliţie, a fost identificat autorul infracţiunii de omor
Bărbatul a fost acuzat de comiterea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, împotriva sa fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii.
De asemenea, au mai fost identificaţi alţi opt participanţi la conflict, dintre care şase s-au sustras cercetărilor până în prezent.
În sarcina acestora a fost reţinută comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Precizăm faptul că, până în acest moment, urmărirea penală se efectuează din oficiu, nefiind depuse plângeri prealabile.
În cursul zilei de 14.09.2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a formulat o propunere de arestare preventivă pentru toţi cei nouă bărbaţi, iar propunerea a fost admisă şi s-a dispus arestarea preventivă pentru cei trei aflaţi în custodia poliţiei.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi şase bărbaţi, care s-au sustras cercetărilor, a fost începută procedura arestării în lipsă, fiind fixat termen de judecată în acest sens în data de 17.09.2025.
În prezent, cercetările sunt continuate pentru lămurirea tuturor aspectelor referitoare la comiterea infracţiunilor.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
A fost reținut încă un suspect în cazul bătăii cu omor din Craiova.
IPJ Dolj anunță că „în această după-amiază, una dintre persoanele ce se aflau internate în spital, în vârstă de 57 de ani, a fost externată și condusă la audieri. Astfel, în urma probatorului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea acesteia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, fiind introdusă în Arestul IPJ Dolj”.
Reamintim că alți trei au fost arestați preventiv, ei contestând deja decizia instanței.
Este vorba despre un tânăr de 20 de ani sub cercetat pentru omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare și alți doi bărbați, de 17 și 47 de ani, acuzați de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.
În urma conflictului sângeros, care a avut loc sâmbătă dimineața, pe bulevardul Nicolae Romanescu, una dintre cele mai circulate străzi din Craiova, un bărbat a murit și mai mulți au fost răniți. Întregul scandal a fost filmat de oamenii din zonă. Imaginile, AICI
După conflict, IPJ Dolj a instituit zonă specială de siguranță publică în cartierul Romanești.
Subcomisar de poliție Cristian Grigorescu – purtător de cuvânt IPJ Dolj








