Sfârşit tragic pentru un tânăr de 18 ani din Olt. A murit după ce a intrat cu maşina într-un pom de pe marginea drumului

Ionut Jifcu

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Traian, a decedat în această dimineaţă după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un pom de pe marginea drumului.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs în jurul orei 8.00, pe drumul național DN 54, în afara localității Deveselu.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 de ani, din comuna Traian, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile”, arată IPJ Olt.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, mai transmit poliţiştii.

- Advertisement -
author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol