Administrația municipală a Râmnicului a anunțat deja că la sfârșitul acestei săptămâni sunt finalizate lucrările de amenajare a unui sens giratoriu la intersecția dintre strada Lespezi și noua arteră de circulație care conectează străzile Straubing, Lespezi și Pajiștei.
Investiția are rolul de a îmbunătăți mobilitatea urbană și de a răspunde necesităților de trafic dintr-o zonă aflată în plină dezvoltare.
Potrivit administrației municipale, noua infrastructură rutieră va facilita simțitor accesul auto la creșa Goranu, inaugurată în luna mai a acestui an și intrată în rețeaua de unități ante-preșcolare din toamnă, dar și tranzitul autovehiculelor în zonă.
Străzile recent amenajate respectă standardele actuale de circulație, fiind prevăzute cu treceri de pietoni, trotuare modernizate și un sistem de iluminat performant, menit să crească siguranța pietonilor și a șoferilor.
Finalizarea acestui proiect rutier se înscrie în seria investițiilor dedicate infrastructurii urbane, prin care administrația locală urmărește fluidizarea traficului și asigurarea unor condiții moderne de mobilitate pentru locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea.








