Nicușor Bancu impresionează fotbalul european: „Suntem neînvinși și suntem mândri”

Anghel Catalin
Nicușor Bancu impresionează fotbalul european
foto: Facebook/UCVOficial

Nicușor Bancu a împlinit vârsta de 34 de ani, în această toamnă, dar nici măcar nu se gândește să pună ghetele în cui. Mai mult decât atât, căpitanul Universității Craiova continuă să uimească fotbalul european, cu evoluții foarte bune și cu goluri impresionante. Fundașul stânga a făcut o partidă de excepție împotriva celor de al Egnatia, dar a și marcat cu un șut de la distanță care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte.

La finalul meciului, Nicușor Bancu a subliniat faptul că la Universitatea Craiova este un grup unit de jucători, pe care Filipe Coelho a știut să îl ghideze corespunzător, mai ales după ce în sezonul trecut s-a acumulat multă experiență, în toate competițiile.

Nicușor Bancu impresionează fotbalul european

„Un meci bun făcut de noi. Nu am început bine prima repriză, dar apoi ne-am creat ocazii de a marca. Am avut ratări, am marcat. Al meu frumos. Am fost la o secundă să dau pasă. Mă bucur că nu am făcut-o. Ce să zic, este o victorie foarte importantă pentru noi. Suntem neînvinși în Europa și suntem mândri de acest lucru. Am văzut de când a plecat mingea că este un șut bun. Este foarte bine pentru noi că am strâns puncte. Muncim zi de zi să fim la acest nivel. Nu este ușor, dar suntem un lot numeros.

Oricine intră face tot posibilul să ajute echipa. Mister a creat un grup unit, suntem cu toții bine, chiar dacă mai sunt supărări că nu joacă toată lumea destul de mult. Este normal. E greu să schimbi mulți jucători. Am jucat multe meciuri față de celelalte echipe, dar suntem foarte bine. Îmi doresc să rămânem cât mai mult pe acest traseu. Trofeele de anul trecut ne-au adus încredere multă. Au plecat puțini jucători. Suntem echipa de anii trecuți. Știm ce să facem în teren”, a spus Nicușor Bancu în direct la Digi Sport.


Lotul Universității Craiova pentru UEFA Conference League:

• Portari: Maxim, Popescu, Sava
• Fundași: Romanchuk, Roux, Screciu, Stevanovic, Rus, Webster
• Mijlocași: Crețu, Băluță, Bancu, Lameira, Mora, Tavares, Cicâldău, Teles, Matei
• Atacanți: Nsimba, Al-Hamlawi, Baiaram, Etim, Elisor, Băsceanu

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol