Accident pe DN 55: șofer intrat pe contrasens, doi răniți

Jurnalul Olteniei

Accident, luni dimineață, pe DN 55, în localitatea doljeană Malu Mare. Au fost implicate două autoturisme, iar în urma accidentului șoferii au fost răniți. Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat după ce unul dintre șoferi, un tânăr de 21 ani, a intrat cu mașina pe contrasens.

„În dimineața zilei de 11 august a.c., ora 04.45, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 55, în localitatea Malu Mare.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, din direcția Craiova către Bechet, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din comuna Bratovoești”, arată IPJ Dolj.

Șoferii au fost duși la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, mai arată IPJ Dolj.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol