Un bărbat de 42 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru că a agresat un câine. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi lovit în mod repetat animalul cu o lopată pe motiv că lătra pe stradă. Câinele a suferit mai multe leziuni și a fost preluat de Asociația „Măriuța” din județul Dolj, în baza unui ordin de plasare în adăpost emis de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor.
„La data de 7 august a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.
În fapt, în noaptea de 4 spre 5 august 2025, în jurul orei 23:00, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de un bărbat din comuna Găneasa, cu privire la faptul că un câine ar fi fost agresat de o altă persoană.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect contondent unui exemplar canin, provocându-i acestuia mai multe leziuni.
Pentru protejarea acestuia, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis un ordin de plasare în adăpost, iar exemplarul canin a fost preluat de o asociație pentru protecția animalelor din județul Dolj.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Ca urmare a probatoriului administrat, în cursul zilei de 7 august 2025, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, a spus IPJ Olt.
Pe numele bărbatuluui a fost întocmit dosar penal pentru rănirea cu intenție a animalelor, iar acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.







