Pacienții cronici scapă de biletul de trimitere

Jurnalul Olteniei
#image_title

Pacienții cu afecțiuni cronice, înrolați în anumite programe naționale de sănătate, nu mai au nevoie de bilet de trimitere pentru a ajunge la medicul specialist. Măsura a fost anunțată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și vine în urma unui ordin comun semnat împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan.

„Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi. Ne-am angajat în fața oamenilor că vom reduce barierele inutile din sistem și că vom construi un traseu medical mai simplu, mai rapid și mai corect pentru pacienți”, a transmis ministrul.

Prin noua reglementare, pacienții cronici se pot prezenta direct la medicul specialist din ambulatoriu, fără să mai treacă prin cabinetul medicului de familie pentru un bilet de trimitere.

Afecțiunile vizate includ:

  • Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – pacienții pot merge direct la medicii de specialitate desemnați în programul național.
  • Hemofilie și talasemie – acces direct la medicul hematolog desemnat.
  • Boli rare – pot fi consultați direct de specialiști în alergologie, cardiologie, endocrinologie, neurologie, oncologie, pneumologie etc.
  • Tuberculoză – la medicul pneumolog, pentru pacienții din Programul național de control al tuberculozei.
  • HIV/SIDA – acces la medicul infecționist pentru cei înrolați în programul național dedicat.
  • Sănătatea femeii și copilului – la obstetrică-ginecologie și genetică medicală, pentru diagnostic prenatal și postnatal sau prevenirea sindromului de izoimunizare Rh.

„Este vorba despre pacienți care oricum au nevoie de îngrijire constantă, iar această modificare elimină un pas birocratic inutil, care nu aducea niciun beneficiu real în traseul pacientului. Simplificăm procedurile pentru cei care au nevoie de continuitate în tratament”, a explicat Alexandru Rogobete.

- Advertisement -

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol