Primăria Craiova vrea să cumpere o instalație de stocare a energiei electrice

Anghel Catalin
foto: pixabay.com

Primăria Craiova intenționează elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru cumpărarea și montarea unei instalații de stocare a energiei electrice, ca investiție complementară proiectului „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei pentru autoconsum din surse solare”. Scopul investiției este încadrarea în obiectivele Uniunii Europene privind tranziția energetică, dezvoltarea durabilă și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Proiectul depus pentru finanțarea prin Fondul pentru Modernizare se află în etapa de contractare. Apelul a fost dedicat sprijinirii investițiilor în capacități noi de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum, adresat entităților publice.

Astfel, consilierilor locali din Craiova li se propune aprobarea alocării sumei de 190.000 lei în programul de investiții, în vederea elaborării studiului de fezabilitate necesar achiziției și montării instalației de stocare.

Informaţii financiare:

  •  a) valoarea totală și capitolul de cheltuieli: 190 mii lei şi se încadrează în clasificaţia bugetară 81.02.50.71.01.30;
  •  b) creditele de angajament: 190 mii lei;
  • c) creditele bugetare: 190 mii lei;
  • d) graficul de finanţare pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie: 18 luni

Instalația de stocare este esențială pentru buna funcționare a capacității fotovoltaice implementate în cadrul proiectului menționat, asigurând flexibilitatea operațională și posibilitatea de evacuare controlată a energiei electrice produse.

Instalația de stocare este descris în ATR ca fiind compusă din:

  •  · 5 containere echipate cu baterii de tip Li-Ion,
  • · 25 unități de conversie a energiei (PCS),
  • · 2 transformatoare de 3 MVA și
  •  · sistem SCADA pentru monitorizarea și dispecerizarea locală a energiei.

Capacitatea totală de stocare prevăzută este de 1.570 Ah, iar integrarea acestuia în ansamblul tehnologic al parcului fotovoltaic permite gestionarea optimă a fluxului energetic și menținerea stabilității sistemului în lipsa unor lucrări de extindere a rețelei electrice. Energia electrică produsă din surse fotovoltaice contribuie la reducerea emisiilor poluante și la îmbunătățirea calității aerului. Fiecare kWh generat permite evitarea eliberării în atmosferă a 0,3–0,5 kg de CO₂. Utilizarea instalației de stocare optimizează utilizarea resursei solare și susține funcționarea continuă a sistemului, inclusiv în intervalele fără radiație solară

- Advertisement -
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol