Focar de variolă ovină confirmat în Olt: peste 3.000 de animale vor fi sacrificate

Ionut Jifcu
#image_title

În județul Olt au fost confirmate focare de variolă ovină în localitățile Tufeni și Crîmpoia, unde peste 3.000 de ovine și caprine vor fi sacrificate, iar autoritățile au impus măsuri stricte de carantină și biosecuritate pentru a limita răspândirea bolii.

Virusul POX – variola ovină – a fost confirmat în județul Olt, în localitățile Tufeni și Crîmpoia. În total, șapte exploatații nonprofesionale sunt afectate, iar peste 3.000 de ovine și caprine urmează să fie omorâte pentru limitarea răspândirii bolii, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt.

„În data de 21 iulie 2025, a fost confirmată prezența virusului POX – variola ovină – în județul Olt, în două localități, respectiv în localitatea Tufeni și în localitatea Crîmpoia”, anunță DSVSA Olt. Confirmarea a venit în urma analizelor de laborator efectuate de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, pe baza probelor prelevate de medicii veterinari oficiali din teren.

La Tufeni, sunt afectate aproximativ 2.600 de capete, iar la Crîmpoia, aproximativ 450. DSVSA precizează că „se va proceda la eliminarea întregului efectiv de ovine și caprine, urmat de ecarisarea cadavrelor prin îngropare, în locații avizate de Garda de Mediu Olt și de Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt”.

Autoritățile au stabilit zonele de protecție și supraveghere pe o rază de 3, respectiv 10 kilometri în jurul focarelor. Sunt impuse restricții de circulație pentru animale, persoane și mijloace de transport, iar târgurile de animale vii rămân închise. De asemenea, este interzisă mișcarea ovinelor și caprinelor din exploatații în această perioadă, atât în județ, cât și la nivel interjudețean.

- Advertisement -

DSVSA a notificat toate exploatațiile comerciale de ovine și caprine din județul Olt și din județele limitrofe, iar echipe mixte de medici veterinari desfășoară anchete epidemiologice și măsuri de control pentru limitarea focarelor.

Boala nu afectează oamenii, dar este extrem de contagioasă între animale. Simptomele includ leziuni cutanate, febră ridicată, pierderea apetitului, secreții nazale și oculare, inflamații ale ganglionilor și o stare generală proastă. Virusul este rezistent la uscăciune și poate rămâne activ în mediu pentru perioade îndelungate.

Autoritățile solicită sprijinul fermierilor și al cetățenilor pentru respectarea măsurilor de biosecuritate și raportarea oricărei suspiciuni de boală la DSVSA Olt, la numerele de telefon 0372.753.837 sau 0372.753.838.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol