UTA dă lovitura: îl aduce pe fostul căpitan al FCU Craiova, Andrea Padula

Jurnalul Olteniei

Transfer important pe axa Craiova–Arad: Andrea Padula, fostul căpitan al echipei FCU Craiova, a semnat luni dimineață cu UTA Arad, anunță clubul arădean printr-un comunicat oficial.

Fundașul stânga în vârstă de 29 de ani, cu dublă cetățenie – italiană și română – vine la Arad după două sezoane petrecute în Bănie, unde a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai formației patronate de familia Mititelu. În sezonul trecut, Padula a fost chiar căpitanul echipei FCU, bifând 54 de apariții și 2 goluri în tricoul alb-albastru.

Andrea Padula are o experiență bogată, inclusiv în fotbalul elvețian, unde a evoluat pentru echipe precum FC Chiasso, FC Wil, Lausanne și FC Basel, club la care a adunat 20 de meciuri oficiale.

Prin această mutare, UTA își întărește semnificativ flancul stâng al apărării cu un jucător experimentat și polivalent, apreciat atât pentru rigoarea defensivă, cât și pentru contribuția ofensivă.

Transferul reprezintă o pierdere importantă pentru FCU Craiova, în special pe fondul instabilității din ultima perioadă, dar și o lovitură reușită de UTA în campania de mercato.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol