Dosar penal pentru amenințare, în urma unui videoclip postat pe rețelele sociale

Un bărbat de 41 de ani, din Strehaia, județul Mehedinți, a sesizat poliția prin apel 112 după ce a fost amenințat online de o femeie de 37 de ani din aceeași localitate.

Aceasta ar fi postat un videoclip pe o rețea de socializare, în care amenința că va da foc autoturismului bărbatului, aflat într-un service din localitatea gorjeană Roșiuța, municipiul Motru. În momentul apelului, victima se afla în municipiul București.

Un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Motru s-a deplasat la fața locului, unde a identificat vehiculul menționat, care nu prezenta urme de distrugere. De asemenea, polițiștii au constatat că femeia are emis un ordin de protecție împotriva apelantului, care este fostul său cuscru, pe fondul unor conflicte anterioare.

Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar cercetările continuă.

author avatar
Florentina Olaru
Sunt pasionată de scris, de oameni și de poveștile care merită spuse. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, iar formarea umanistă mi-a oferit nu doar instrumentele limbajului, ci și responsabilitatea de a le folosi corect. Pe lângă activitatea jurnalistică, sunt și profesor de limba germană, o profesie care m-a învățat rigoarea, claritatea și importanța comunicării corecte.Experiența din educație se reflectă în modul în care fac jurnalism: cred în verificarea faptelor, în echilibru și în informarea onestă a cititorilor. Scriu despre oameni, comunități și probleme reale, convinsă că jurnalismul de calitate începe cu responsabilitatea față de adevăr și față de public.
Distribuie acest articol