Au refuzat șpaga și au sesizat DGA. Este vorba despre doi polițiști de la Biroul Rutier Craiova. Cel care a încercat să îi mituiască este un șofer care a fost tras pe dreapta pentru că avea viteză peste limita legală. Ulterior, polițiștii au descoperit că acesta consumase alcool. A vrut să scape de sancțiuni oferindu-le 400 lei.
„Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj a fost sesizată telefonic de către conducerea Poliției Municipiului Craiova cu privire la o faptă de corupție, implicând un conducător auto, la adresa a doi agenți de poliție rutieră.
Conform informațiilor primite, doi agenți de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Craiova, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Nicolae Romanescu, au oprit în trafic un autoturism care circula cu 82 km/h, într-o zonă cu limita legală de 50 km/h.
În urma interacțiunii cu șoferul, persoană fără calitate specială, polițiștii au constatat că acesta prezenta halenă alcoolică, fapt ce a determinat testarea cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru a evita măsurile legale care se impuneau, conducătorul auto a oferit suma de 400 de lei celor doi agenți de poliție, sumă refuzată categoric de aceștia. Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu body-cam-ul din dotarea polițiștilor.
Ca urmare a sesizării, lucrători de poliție judiciară ai DGA – SJA Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au procedat la prinderea în flagrant a persoanei menționate, în timp ce încerca să ofere suma de bani anterior menționată”, potrivit DGA.
Șoferul este cercetat acum, sub control judiciar, pentru dare de mită.
foto arhiva








