Concursurile de miss nu se adresează doar femeilor, ci mai nou si cimitirelor. O episcopie din România propune, în această primăvară, un concurs inedit: „Miss Cimitir”.
Parohiile sunt îndemnate să participe la competiție trimițând poze cu cimitirele pe care le administrează. Cele mai bine îngrijite și frumoase vor fi premiate cu o promovare pe pagina de socializare a Episcopiei și vor primi și diplome, scrie digi24.ro
Ideea aparține Episcopiei Maramureșului și Sătmarului care, din cauza cimitirelor lăsate neîngrijite, a venit cu o inițiativă atipică: să premieze cele mai cochete cimitire, un fel de „miss al cimitirelor”, iar oamenii au trecut la treabă.
”Parohiile care doresc să se înscrie la acest proiect trebuie să trimită pe adresa noastră de corespondență câteva fotografii clare prin care să evidențieze cimitirele îngrijite, iar noi, în urma unei jurizări, vom aprecia cele mai frumoase cimitire. Vom posta fotografiile pe pagina noastră oficială de Facebook, respectiv într-un număr viitor al revistei Eparhiale”, a spus Adrian Dobreanu, reprezentant Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Oamenii sunt încântați de idee.
”Este o inițiativă bună, probabil se vor sesiza și persoane care nu vin și o să vină mai des să facă curat la morminte”, a spus un localnic.
Concursul „Primăvara în cimitirul parohial” va începe pe 25 februarie și se va încheia pe 10 aprilie.








