Sindicatul Europol reclamă calitatea slabă a noilor uniforme de 7.500 de lei ale polițiștilor. Sindicatul a distribuit imagini cu o cămașă deteriorată după prima spălare și susține că „nu respectă nici măcar standardele hainelor contrafăcute vândute în bazaruri”.
„Nu, nu este un puzzle, dar nici fake news cum ar spune Poliţia Română! Însă ar putea reprezenta celebrul joc de societate „Scrabble” la care vă invităm să vă alăturaţi în încercarea de a reconstrui POLIŢIA, căci acesta era textul aplicat pe cămaşa unuia dintre colegii noştri”, au scris reprezentanţii Sindicatului Europol pe Facebook.
Polițiștii susțin că materialul s-a deteriorat imediat după prima spălare, deși au fost respectate instrucțiunile de îngrijire.
„Și el a „greșit” că a ales să își spele uniforma după prima purtare, la 40⁰ conform specificațiilor producătorului, fiind consternat să constate dezlipirea literelor și că noua uniformă de 7500 lei nu îndeplinește nici măcar standardele hainelor contrafăcute care sunt vândute prin diferite bazaruri către comercianții ambulanți”, încheie Europol.
Nu este prima oară când Europol atrage atenția asupra calității hainelor angajaților din Poliția Română. Anul trecut, Sindicatul a distribuit o fotografie cu o pereche de pantaloni care s-au rupt.

„Colegul nostru, Cristian, a coborât din „autospecială” şi a simţit o adiere neobişnuită. Se simţea ca în zilele de concediu, din care tocmai s-a întors, când era toată ziua în şort. Realitatea însă l-a făcut să fie stânjenit şi să se refugieze în „autospeciala” de poliţie. Adierea provenea de la noua„ventilatie” aparută la pantalonii uniformei ce s-au rupt fix… pe cusătură!”, a scris sindicatul Europol, pe pagina de Facebook.








