Mercenarul Horațiu Potra, susținător al lui Călin Georgescu, a fost săltat de jandarmi la protestul partidului extremist AUR, care l-au legitimat.
De asemenea, fiul lui Horațiu Potra ar fi fost depistat undeva în zona centrului, având asupra sa un baston telescopic, interzis la astfel de manifestații, potrivit unor surse Digi24.ro
Cei doi au fost conduși la secția de poliție.
„Pe timpul desfășurării adunării publice de protest, au fost legitimați și verificați un bărbat și fiul acestuia. Bărbatul figura în bazele de date cu mențiuni care necesită verificări suplimentare la secția de poliție, iar asupra fiului său a fost găsit un baston telescopic. Cele două persoane au fost conduse la secția de poliție pentru continuarea verificărilor”, a transmis Jandarmeria București, într-un comunicat.
De asemenea, în jurul orei 13:00, pe esplanada Teatrului Național din București (TNB), jandarmii au oprit un tânăr de 19 ani, care a atras atenția prin ținuta sa militară.
În urma unui control, în rucsacul tânărului au fost găsite mai multe obiecte, printre care: un briceag, ochelari tactici, o cagulă, o stație de emisie-recepție, un binoclu, un garou și mai multe embleme cu scai, inscripționate în limba rusă și ucraineană.
Tânărul a fost dus la Secția 3 Poliție pentru a se lua măsurile legale necesare.
La ora 16.00, peste 6.500 de oameni erau adunați în Piața Victoriei, unde vor rămâne până la pra 23.00.
Oamenii scandează „Libertate” și „Unitate națională”. De asemenea, se aud lozinci ca „Să vă fie frică, poporul se ridică”, „Turul doi înapoi”, „CCR la Jilava”, „Demisia! Poporul nu vă vrea”, „Iohannis, nu uita, România nu te vrea”.
Pe pancartele oamenilor scrie „Justiţia e terorizată, de politici comandate”, „Democraţia nu e opţionala”, „Călin Georgescu preşedinte”, „Georgescu e alesul!”. „Românii s-au unit astăzi în cel mai mare miting pentru libertate şi democraţie”, a scris pe Facebook George Simion, liderul AUR.