Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat oficial ca premier pe Marcel Ciolacu.
”Coaliția PSD-PNL-UDMR mi-a propus un candidat pe care am decis să îl accept. Desemnez pentru poziția de premier pe domnul Marcel Ciolacu”, a spus Iohannis la conferința de presă.
După desemnare urmează ca prim-ministrul să anunţe oficial lista de miniştri, pe care am aflat-o pe diverse canale încă de ieri.
Cabinetul Ciolacu 2 va fi format din miniștri de la PSD, PNL şi UDMR.
Cum va arăta viitorul Guvern
Noul Guvern va avea 16 ministere din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR. Din Executiv vor face parte nume noi precum Emil Hurezeanu, ministru de Externe propus de PNL, la fel ca și Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
Pentru portofoliul Justiției, PSD l-a propus pe avocatul și deputatul de Dolj Radu Marinescu.
Vicepremieri în noul executiv vor fi Marian Neacșu (PSD), ministru fără portofoliu, și Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării).
Cum arată lista miniștrilor din viitorul Guvern, potrivit unor surse politice:
Ministerele PSD
Vicepremier fără portofoliu: Marian Neacşu
Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
Ministerul Culturii – Natalia Intotero
Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu
Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu
Ministerele PNL
Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu
Ministerul Educaţiei – Daniel David
Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş
Ministerul Mediului – Mircea Fechet
Ministerul Energiei – Sebastian Burduja
Ministerele UDMR
Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (și vicepremier)
Ministerul Finanţelor – Tanczos Barna