Bătrână dată dispărută, găsită moartă în râul Olteț

Nedelea Raluca

O femeie în vârstă de 82 de ani a fost găsită moartă în alba râului Olteț. Femeia fusese dată dispărută, marți, de către fiul ei. Aceasta avea probleme de sănătate. Ea plecase voluntar de acasă și nu s-a mai întors. Oamenii legii i-au găsit, miercuri, trupul neînsuflețit în albia râului Olteț. Bătrâna era din localitatea Pîrșcoveni.

„În urma activităților de căutare, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au identificat trupul femeii dispărute în albia râului Olteț. Din păcate, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul acesteia. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea necropsiei”, transmite Poliția Olt.

Oamenii legii olteni au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în derulare pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragicul eveniment”, mai explică IPJ Olt.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol