Un incendiu de vegetație a izbucnit, sâmbătă după-masă, în localitatea Șișești din Mehedinți. Au ars aproximativ 3 hectare de teren. Pompierii mehedințeni au intervenit pentru a stinge flăcările.
Aceștia avertizează populația să nu ardă vegetația uscată deoarece acest lucru este strict interzis.
„În aceste momente, pompierii mehedințeni acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată pe raza localității Șișești, acolo unde flăcările au cuprins aproximativ 3 hectare de teren.
15 pompieri intervin cu două ATV-uri, saci stingători și unelte genistice pentru limitarea și stingerea celor trei focare de incendiu.
Intervenția este dificilă din cauza terenului greu accesibil, dar și din cauza faptului că județul Mehedinți se află sub atenționare meteorologică cod galben de vânt până în această seară.
Facem APEL către toți cetățenii să fie RESPONSABILI! Vă reamintim, arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ.
NU utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu ori pe timp de vânt. NU utilizați focul deschis în zonele cu uscăciune avansată! NU aruncați la întâmplare resturile de la țigări și chibrituri aprinse”, transmit pompierii mehedințeni.