joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Consilierii locali din partea PNL depun amendamente pentru scăderea taxelor și impozitelor în Craiova

Proiectul care face referire la stabilirea taxelor și impozitelor în Craiova este încă în dezbatere publică, dar consilierii locali din partea PNL par deja convinși de faptul că Primăria e gata să crească sumele pe care craiovenii vor fi nevoiți să le plătească, începând cu anul 2025.

Astfel, Teodor Sas, președintele PNL Craiova și consilier local în Bănie, spune că el și colegii lui vor depune amendamente prin care vor cere scăderea taxelor și impozitelor, acolo unde se poate și din punct de vedere legal.

Până de curând, proiectul ce face referire la stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2025 a fost în consultare publică. În scurt timp, acest proiect de hotărâre va fi dezbătut și în ședințele de Consiliu Local ale municipiului. La fel cum am făcut în fiecare an, noi, consilierii PNL, vom veni cu o serie de amendamente cu privire la acest proiect de hotărâre. Din păcate, în anii trecuți, administrați actuală a respins aceste propuneri ale noastre.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost niște decizii greșite care nu fac altceva decât să împovăreze și mai mult persoanele fizice care au locuințe în Craiova, cât și persoanele juridice, care vor să își desfășoare afacerile în municipiul nostru. Orice municipalitate trebuie să ofere un mediu prielnic pentru dezvoltarea micilor și marilor întreprinzători. Amendamentele pe care le vom face se referă la cotele de impozitare ale clădirilor rezidențiale. Propunem ca această cotă să scadă de la 0,1%, pana la 0,08%. Tocmai pentru a contracara acea creștere de 10,4%, reprezentând rata inflației. Ne dorim ca anul viitor. impozitele să scadă”, a declarat Teodor Sas.

Totodată, consilierii PNL vor să mai ridice o parte din povara craiovenilor care au în proprietate clădiri nerezidențiale, pentru care se plătesc sume foarte mari. Teodor Sas anunță că, în cadrul ședinței de Consiliu Local, în care se va vota proiectul de taxe și impozite, liberalii vor depune un amendament care să facă referire și la taxa pe parcare din oraș.

O altă propunere a noastră se referă la acea decizie total greșită a administrației PSD, luată în urmă cu doi ani, în care a crescut cu peste 300% impozitele pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice. Aici sunt afectate mi de persoane care se află la marginea municipiului. Multe dintre aceste locuințe sunt în zone care nu arată ca fiind dintr-un oraș al Uniunii Europene din anul 2024. Nu poți să plătești pentru o astfel de locuință 10-15.000 de lei. Propunem scăderea acestui procent de la 1,3%, la 0,5%. Același lucru îl propunem și pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor juridice.

O altă decizie greșită din ultimii ani se referă la taxa de parcare din Craiova. A ajuns la o sumă foarte mare. 110 lei pentru anul viitor. Aceasta este propunerea. Noi avem propunerea să scadă această taxă de la 110 lei, la 46 de lei. Sunt niște propuneri decente, în conformitate cu prevederile legale, menite să susțină persoanele fizice din Craiova. cât și mediul de afaceri”, a mai spus consilierul local.

Politica